Zodia racului - Mircea Ionescu

Un sentiment isi face drum spre suprafata: cel care a imaginat aceasta intriga  se intrupeaza tot mai mult, nu mai este ceva difuz, eteric. Aceasta persoana pare ca stie mai mult despre mine decat stiu eu insumi. Se afla in mijlocul problemelor mele si dirijeaza, cu mana sigura si cu o remarcabila finete, o piesa complicata catre un final imprevizibil.      
Imi este foarte clar acum ca viata mea se imparte intre inainte si dupa concertul Alvei din Riddarholmskyrka.
(…)
Nu vreau sa deschid usa catre dragostea din lumea intunericului, o lume in dezintegrare plina de incalcari a ce trebuie respectat, unde zambetul exista in miezul durerii si unde noaptea este vindecatoarea sau doar un loc si un timp in care sa te afli. Este aceiasi suferinta pe care o inchidem si noi in noi, tinand ochii inchisi, mintindu-ne…
(…)
Ce a vrut de fapt Celestin cu acel semn al racului? Nu ma identific si, daca ma gandesc bine, nici  el. Atunci de ce? L-a urmarit in viata, mereu, furia continua a tatalui sau? Gelozia care nu s-a diluat niciodata si care a transformat viata mamei sale, a bunicii, intr-un iad? El a iubit-o mult, fara indoiala. Va trebui sa sting lumina in incaperea aceasta care exista in mine. S-au adunat in ea multe griji si indoieli. Care va fi urmatoarea  in care voi apasa pe intrerupator? Alva?