Yoga clasica in practica... asa cum se practica odata!

Yoga Clasica este arta autocunoasterii si autocontrolului, singurele atribute care te pot conduce catre starea de libertate deplina (mukti), scopul ultim al evolutiei spirituale, prin care Spiritul (Purusha) isi actualizeaza pe deplin propria individualitate (kaivalya).

Yoga Clasica imbina Patanjali Yoga cu Hathayoga tantrica din traditia Nath Siddha.

 

Pe la 12 ani am aflat despre yoga de la un unchi impatimit de tot ceea ce este neconventional si, in scurt timp, am stiut ca vreau sa practic yoga. De la unchiul meu am invatat si alaturi de el am practicat prima tehnica de pranayama, care nu numai ca mi-a stimulat interesul fata de aceste practici, ci mi-a aprins si imaginatia fata de tot ceea se poate dobandi prin aceasta disciplina. Apoi, cand am ajuns la liceu, am inceput sa practic de unul singur, sporadic, din diverse carti, suficient de mult ca sa-mi creasca constant interesul fata de practicile de tip yoghin. In fapt, pe la inceputul facultatii devenisem atat de interesat de practica intensiva a unei forme de yoga traditionala, incat la un moment dat mi-am facut planuri ca, dupa terminarea studiilor universitare, sa plec pentru un timp in India, ca sa gasesc un maestru yoghin care sa ma invete arta sa.

 

Destinul meu a fost insa cu totul altul si asa am ajuns sa inteleg celebra zicala: "Daca vrei sa-1 faci pe Dumnezeu sa rada, atunci spune-i planurile tale!" Eram atunci convins ca numai de mine si de modul in care eu actionez depinde tot ceea ce avea sa urmeze in viata mea. Mi-a luat ceva timp si a trebuit sa trec prin mai multe evenimente mai putin fericite ca sa ajung sa inteleg faptul ca, in ciuda aparentelor, avem un control destul de limitat asupra propriilor vieti. Cei mai multi dintre noi avem impresia ca suntem in control, ca viata este determinata mai ales de ceea ce planuim si realizam si suntem teribil de neplacut surprinsi atunci cand lucrurile nu merg asa cum ne dorim.

 

Adevarul pe care cu totii ajungem sa-1 acceptam, pe masura trecerii timpului, este acela ca vointa noastra este numai una (de multe ori cea mai slaba!) dintre fortele care (ne) guverneaza viata, iar anemica noastra capacitate de a accepta si intelege realitatea ne impiedica sa recunoastem faptul ca, de cele mai multe ori suntem practic sclavii tendintelor interioare, a instinctelor si a dorintelor, la care se adauga influenta de multe ori determinanta a conjuncturilor exterioare. Experientele pe care le-am avut practicand yoga mi-au aratat faptul ca numai dezvoltarea treptata a vointei si a capacitatii de constientizare conduc la dezvoltarea fiintei noastre catre o directa si corecta intelegere si utilizare a fortelor care ne guverneaza existenta.

 

Numai prin constientizare si autocontrol putem ajunge, incet-incet, sa abandonam cunoasterea gresita si de multe ori imaginara pe care o avem despre noi insine si despre viata. Prin constientizarea treptata a propriei fiinte descoperim faptul ca cea mai mare parte a vietii am fost condusi de instincte (aflate mult dincolo de controlul constient al mintii noastre), de dorinte de tot felul (cele mai multe dintre ele fara vreo legatura cu fiinta noastra profunda) si de conjuncturi exterioare (economice, sociale, naturale etc.), foarte multe dintre ele aflate si ele tot dincolo de controlul nostru.

Cei care privesc aceasta realitate drept in fata si reusesc sa-si pastreze starea de detasare, vad in mod deslusit faptul ca, chiar si cele mai mari reusite aspecte ale vietii noastre, de care in general suntem foarte mandri, sunt direct legate numai intr-o (prea) mica masura de actiuni constiente ale vointei noastre liber exprimate, capabila sa actualizeze in viata reala ceea ce cu adevarat dorim sa traim. Adevarul este ca fiecare dintre noi suntem prizonierii instinctelor, a dorintelor intense si a mediului in care traim, dar aceasta realitate este voalata de iluzia unei asa-zise libertati, bazata pe faptul ca unele evenimente ale vietii noastre au iesit asa cum le-am planuit.

La o privire mai atenta se poate vedea ca indiferent de pozitia sociala, ori de puterea politica, ori de alte mijloace de care dispun (inclusiv cele financiare!), oamenii sunt multe orj prizonierii propriilor neputinte, a obsesiilor si prejudecatilor de tot felul si a diverselor forte exterioare.

 

Chiar daca unii (cei avuti, cei puternici, cei faimosi, cei informati) sunt, pe buna dreptate, mai liberi comparativ cu ceilalti, aceasta nu este adevarata stare de libertate, cea in prezenta careia constiinta umana poate sa se dezvolte cu adevarat, pentru a ajunge sa manifeste pe deplin toate potentialitatile ei latente.

 

Faptul ca ai acces la ceva ce nu este accesibil altora nu te transforma intr-un om liber, ci doar intr-un om privilegiat. Faima, puterea, banii, sau informatia nu te fac sa fii altceva decat ceea ce esti, ci te ajuta sa ai ceea ce altora le lipseste, iar modul in care folosesti respectivele resurse este direct corelat cu felul in care esti atunci cand ajungi sa ai acces la ele. Este fantasmagoric sa crezi ca simpla dobandire a lor te va transforma in mod fundamental.

 

De altfel, inlantuirea in care traim cu totii devine evidenta in cazul celor bogati, faimosi, ori puternici, pentru ca in zilele noastre este relativ usor de vazut faptul ca cei mai multi dintre privilegiati traiesc in inchisoarea propriilor obsesii care, datorita resurselor de care dispun, ajung sa le guverneze complet existenta.

 

Adevarata libertate, cea cautata de toti practicantii formelor autentice de spiritualitate, pleaca tocmai de la constientizarea starii de inlantuire in care ne aflam si a fortelor care ne determina viata. In lipsa acestei constientizari iluminatorii, cautatorul spiritual nu face decat sa schimbe iluzia unei lumi in care "ne faurim singuri destinul", cu cea a unei lumi in care "facem eforturi pentru a evolua spiritual" - metaforic vorbind, ei doar redecoreaza zidurile inchisorii