Viata - Magda Carneci

Volumul Viata e format din poeme ocazionale, scrise la distante uneori mari de timp, prilejuite de momente traite la o anume intensitate. Scriu poezie numai in momente tensionate, care-mi declanseaza si-mi motiveaza dictiunea poetica. De aceea, volumul are poate aerul putin sincopat, cu salturi de la un poem la altul, desi am pastrat un filon temporal, de la copilarie pina la ideea mortii. Pe de alta parte, fiecare poem e un obiect liric „in sine”, nu face parte dintr-o serie, dintr-un exercitiu repetitiv al unei formule gasite si apoi explorate si exploatate. Sunt poeme care, de fapt, au toate cite un destinatar precis, pe care insa, de cele mai multe ori, nu l-am mentionat, din pudoare sau din alte motive. Pina la urma, mi-am dat seama ca poemele totusi se leaga prin firul cuvantului „viata” care le tine impreuna.

Magda Carneci

As putea caracteriza poezia Magdei Carneci din cartea de fata prin sintagma „armonie dodecafonica”. Armonia tine de stilul limpede si fluid al autoarei, poemele inlantuindu-se ca niste vase comunicante, chiar daca nu sunt subsumate unei teme unice. Dodecafonica e lumea interioara marcata de trairi intense, uneori dramatice, fara ca totusi sa se piarda legatura cu esenta ireductibila a personalitatii. Muzica dodecafonica, dar totusi muzica. Exista si texte cu un pronuntat caracter de ars poetica. Cel mai bun mi se pare a fi Totul il fura pe om, care se incheie prin „codrul des de simboluri/ ce inceteaza sa mai fie mister/ pentru a fi pura identitate”. Un alt aspect care mi-a atras atentia se afla in legatura cu tema feminitatii, o tema explorata in multe dintre laturile ei. La acest capitol, remarcabile imi par poemele Un fel de poetica, Adolescenta, Doua tinere fete. Totusi poeta (Poetesa) e mai mult decat o femeie. E un filtru prin care se deceleaza, in toata amplitudinea ei, cu toate contrastele ei, viata.

Serban Axinte

RECENZII