Viata de imprumut - Doru Munteanu

Se naste in familia unor profesori la 10 septembrie 1946, in comuna Raciu de Campie, judetul Mures. Urmeaza scoala generala si liceul la Colegiul National „Mihai Viteazul" din Turda, apoi studii universitare la Facultatea de Filologie din Cluj-Napoca. Dupa absolvire, in 1969, se stabileste in Brasov si ocupa diverse functii. Lucreaza in invatamant si mass-media si conduce in perioada 2006-2009 editura si revista Astra. In 1964 debuteaza in teatru, cu piesa Exmatriculatul din a IX-a B, care se joaca in doua reprezentatii la teatrul din localitate, iar debutul in literatura are loc cu romanul Duminica mare (editura Dacia, Cluj, 1983), caruia ii urmeaza: Vinerea neagra (1986), Miercurea regala (1991), la aceeasi editura, apoi Viata de la fereastra (editura RAO, 2003) si Secretul Crucii (editura Libris editorial, 2015).

   Fragment din volum:
 
 “Zilele se scurgeau cu repeziciune, gonite de viata trepidanta. Germania traia cu toata suflarea Olimpiada de la Munchen, pana in ziua nefasta a atentatului terorist din satul olimpic. Entuziasmul, gatuit brutal de actul criminal al sceleratilor, se transformase in revolta. Opinia publica reactiona vehement, se inasprisera masurile de securitate, in aeroporturi, in gari, in toate mijloacele de transport. Avusesera loc, inainte, in lume, deturnari de avioane, atentate sangeroase, dar executarea sportivilor evrei la competitia mondiala pusese capac la toate. „Armele sa taca!", deviza pacifista a intrecerii, promovata inca din Antichitate, ramasese doar un deziderat generos. Teama, ingrijorarea se cuibarisera in oameni. Pe un front deschis intre beligeranti se putea lupta, insa impotriva unor „kamikaze", care nu-si crutau viata, imprastiind moartea in jur, era imposibil. „Asa se intamplase cu Hanna si parintii ei la Ierusalim", se gandi Beniamin. Un jihadist incins la brau cu explozibil se aruncase in aer, impreuna cu intreg autobuzul. Razboiul tacut, coborat in strafundurile cavernoase ale conspiratiei, care pedepseste fara noima, nevinovati, naste teroarea. Dusmanul invizibil pandeste de peste tot si nesiguranta se imprastie ca o boala, ca o pandemie. Un semnal de alarma terifiant umilea clasicul „verboten" nemtesc, insa nu putea interzice viata. Repliat fragil si cu greutate, normalul se reinstalase timid, cu pasi mici, sovaielnici.
Ai suferit mult atunci la moartea Hannei?
    - Da, raspunse Beniamin, dar, intr-un fel, deja o pierdusem, de cand plecase. Eram aproape sigur ca nu o sa ne mai vedem. In fiecare zi se indeparta tot mai mult, ca o himera, insa moartea ei, cazuta ca un trasnet, a destramat orice speranta. A ramas doar povestea, frumoasa ca un basm si fara obisnuitul happy-end. Asta e viata, dura si nedreapta, cateodata. Dar tu?
    - Eu ce?
    - Tu stii totul despre mine, iar eu doar foarte putine despre tine. Nici macar nu-ti cunosc numele de familie."

RECENZII