Veghea si Somnul. Un an de sonete - Dinu Flamand

Viziune grafica & gravura in lemn de Mircia Dumitrescu. Tehnoredactare & prelucrare imagini: Orbán Anna-Mária
 
Nu cred ca sonetul a devenit o forma obsoleta. Atatia mari poeti moderni au imbratisat, si deseori au modificat, cu o iubire posesiva, cele trei mari modele clasice ale lui. La drept vorbind, esential in sonet pare a fi mai degraba rigoarea continutului decat tiparul formei. Geometria exterioara – complicatele simetrii de rime, ritmul bine cadentat, de obicei etalat in endecasilab, enjambamentul special care asigura acea fluiditate paradoxala etc. – toate se afla doar in slujba densitatii continutului. Sonetul nu este nici o structura rigida, nici una pur ornamentala a limbajului poetic. Asumandu-si anumite rigori, el poate functiona ca o surprinzatoare libertate. Ceea ce pare sententios, lapidar sau chiar inchis poate deveni, la marii maestri, campul atator asocieri insolite. Desi e mai aproape de satira antica decat de elegie, deseori sonetul atinge o amplitudine elegiaca, perfect scoasa in relief de expresia lapidara. Vazut din perspectiva celui care isi somatizeaza textul, forma obliga nu doar demonstraţia sa fie riguroasa, ci si emotia din sonet sa fie mai densa. Este ceea ce am intentionat, imprumutand aceasta grila, dupa ce mi-am dat seama ca unii mari autori, la talmacirea carora tocmai lucram in paralel, imi devenisera modele. Desi nici nu-mi trecea prin cap sa ii imit…
Continuitatea e o veche traditie a genului; la un moment dat, in toate literaturile se „petrarchiza”! Reproduc la sfarsit, alaturi de propriile mele sonete, cateva din textele traduse in anii din urma, si se va intelege ca uneori preiau stafeta. Dar vreau sa se vada ca imi recunosc si limitele de traducator, admitand ca, uneori, singura traducere posibila e o varianta fara rime si cu o metrica mai generoasa decat cea a originalului, practica deja generalizata de toate marile edituri. Iar intr-un singur exemplu, la sfarsit, chiar fagocitez intentionat textul tradus, dar numai din iubire posesiva fata de original.
Nu am vrut sa-mi imit modelele, si nici nu aveam cum. Ma familiarizasem, de mai multa vreme, cu unele mari teme ale lor. Descopar prin dosarele mele si o vreme cand cerusem gazduire la Shakespeare.
Scot aici la lumina si acele texte, mai mult pentru a ilustra un parcurs. Totdeauna am admirat faptul ca sonetul a marcat, inclusiv pentru limba romana literara fixata de Eminescu, momentul de apogeu in numeroase literaturi nationale. Multa lume iubeste si azi formele fixe in poezie, considerandu-le un soi de marca a „seriozitatii” sau poate chiar arta adevarata, cea onesta. Este, in general, poezia despre care se crede ca e sincera si nu minte!
Sigur, nu ma arunc la vale pe derdelusul pe care aluneca, si isi cam frang oasele, teoreticienii „sinceritatii”. Totul e sincer cand e vorba de fictiune, dar numai in prezenta autenticitatii. Si cu conditia sa existe emotie. Un doctor-poet, Gottfried Benn, zicea ca poetul trebuie sa fie foarte atent sa nu se lase atacat chiar din interior de un sentiment al lui, autentic dar… mediocru. Am mai vrut sa vad daca forma aceasta fixa poate primi materialul ingrat al unui fals jurnal, adica notaţii despre cum trece viata, facute pe parcursul unui an obisnuit, ca toate celelalte. An dominat, in ceea ce ma priveste, de tot felul de furii, de interogatii si de angoase. Vei identifica, draga prietene cititor, si rupturi de ritm, si rime aproximative sau rime deloc, si destule abateri de la canon. Sper insa ca am respectat, totusi, unul din preceptele precizate de Ezra Pound: textul trebuie sa devina un „limbaj incarcat de semnificatie”. In privinta temelor, vei gasi, vai, bizare preocupari, dintre cele care au fost efectiv ale mele, pe parcursul acestui an, poate prea multe gravitand in jurul obsesiilor mele literare sau plonjand in trecutul meu si al familiei mele. Dar te asigur ca ele ieseau din capul si din sufletul meu, nu din dorinta de a le avea. Probabil ca prea puţin te vei putea identifica cu cineva atat de mototolit de ele, cum apar eu din acest ciclu. Insa, daca le vei citi, eu ma voi simti foarte castigat si voi sta langa tine sa-ti explic; in cazul cand mai ramane ceva de explicat…
Dinu Flamand
* * *
Dinu Flamand (prenumele la nastere Anchidim, n. 24 iunie 1947, Susenii Birgaului/Bistrita-Nasaud). Poet, traducator si eseist. Facultatea de Filologie a UBB, Cluj (1970). Debut absolut in Tribuna, 1966. A facut parte din prima generatie a Echinox-ului.
Volume: Apeiron, versuri, 1971; Poezii, 1974; Altoiuri, versuri, 1976; Introducere in opera lui G. Bacovia, 1979; Stare de asediu, versuri, 1983; Intimitatea textului, critica literara, 1985; Viata de proba, versuri, 1998; Dincolo/De l’autre côté, versuri, 2000; Migratia pietrelor, versuri, 2000, Tags, versuri, 2003; Poèmes en apnée, 2004; Gradini/Jardins, versuri, 2005; Frigul intermediar, 2006; In refractia realului, bilingv, 2006; Opera poetica, 2 vol., Chisinau, Ed. Cartier, 2007; Umbre si Faleze, ilustrata de Savina Tarsitano, Brumar, 2010; Biopoeme, Antologie de autor 1970-2010, Prefata de Eugen Negrici, 2010; Stare de asediu, editia a II-a, 2015. Traduce din Fernando Pessoa, Jorge Semprun, Philippe Sollers, António Lobo Antunes etc. Premiul National de Poezie Mihai Eminescu, Botosani 2011.