Vecinatati si ziduri. Romani si rusi, secolele XVI-XXI - Florin Anghel, Mioara Anton

Cea de-a XVII-a sesiune a Comisiei bilaterale a istoricilor din Romania si Federatia Rusa, desfasurata in septembrie 2012 la Constanta, gratie unei excelente colaborari dintre Academia Romana, Universitatea „Ovidius” si autoritatile judetene si municipale locale, a avut in atentie doua teme de mare interes pentru cercetarea istorica din cele doua tari. Temele au fost aprobate de comun acord la precedenta sesiune derulata la Moscova si Sankt Petersburg in 2011.
Prima tema – Crize in Europa Rasariteana si de Sud-Est: cauze, evolutii, consecinte, in secolele XVIII-XX – s-a inspirat dintr-o obsesie a ultimilor ani si a tentat sa arate celor interesati, dar mai putin familiarizati cu trecutul, ca omenirea (inclusiv partea noastra de Europa) a traversat de-a lungul ultimelor secole diferite crize, pe care le-a trecut mai bine sau mai rau, mai rapid ori mai lent, in functie de variate imprejurari. Aspectele particulare tratate se refera la criza din Tara Romaneasca de la finele secolului al XVI-lea si inceputul secolului al XVII-lea (dr. Ovidiu Cristea), la expansiunea Rusiei in Balcani pe fondul „proiectului dacic” (dr. Ileana Cazan) sau al razboiului dintre anii 1806 si 1812 (dr. Vladislav I. Grosul), la implicarea Rusiei in chestiuni politice si militare legate de Romania in 1877-1878 (dr. Valentin Ciorbea), in toamna anului 1916 (dr. Vasilii B. Kasirin) si in 1918 (drd. Daniel Citiriga); o alta serie de lucrari evidentiaza implicatiile unor crize din perioada sovietica (dr. Ioan Chiper, dr. Aleksandr S. Stykalin, dr. Florin Anghel, drd. Simion Gheorghiu, dr. Cosmin Popa, dr. Tatiana Pokivailova), iar alta se axeaza pe realitati incordate din anii postsovietici, (dr. Konstantin V. Nikiforov, dr. Marius Cojocaru). Grupajul acestor studii releva noi interpretari, in acord cu cercetari recente ale unor surse de arhiva sau de alt tip, nestudiate sau avute in atentie foarte putin, marcand adevarate contributii la cunoasterea unor fapte si procese istorice cu urmari pana in zilele noastre. Se desprinde ideea ca crizele au fost adevarate constante in istoria popoarelor, devenind reale provocari. Unele au produs distrugeri iremediabile, drame cutremuratoare si chiar tragedii umane greu de descris, dar altele au incitat comunitatile la noi adaptari, la descoperiri si inventii epocale, impingand societatea pe noi fagasuri, mai potrivite progresului tehnic si moral. De aceea, se constata din lectura studiilor de fata ca istoria omenirii poate fi privita si ca o succesiune de crize, alternand cu perioade de stabilitate.
Cea de-a doua tema– De la natiunea medievala la natiunea contemporana in Europa Rasariteana si de Sud-Est – s-a concentrat tot pe preocupari de actualitate, dar care au importante radacini in trecut. Sub aspect cronologic, abordarile pornesc din secolul al XVI-lea – o perioada a Renasterii, adica a debuturilor modernitatii – si ajung pana la zi, iar sub aspect spatial, autorii vizeaza Transilvania (dr. Ioan- Aurel Pop), Kazanul (dr. Nadejda A. Soboleva), Commonwealth-ul ortodox (dr. Ovidiu Olar), Moldova, Tara Romaneasca, Rusia, Ucraina, Romania (dr. Kiril A. Kocegarov, dr. Oleg B. Nemenski, Madalina Lasca, dr. Natalia G. Golant), prezenta Rusiei in Balcani (dr Stoica Lascu), influenta filosofiei ruse in cultura romaneasca (dr. Adriana Citeia), crearea natiunii socialiste (dr. Mioara Anton), transformarile cultural- lingvistice in lumea globalizata (dr. Elena S. Uzeniova). Studiile pun in lumina a abordare moderna a conceptului de natiune si a realitatilor adiacente lui, dezvoltand o viziune organica asupra etnicitatii, care nu mai leaga comunitatea nationala de o „oranduire” anume. De asemenea, lucrarile marcheaza contributii noi, dar si interpretari noi, care, in conformitate cu principiul istoricitatii, opereaza cu idei si principii potrivite epocilor tratate. Astfel, istoricii romani si rusi mentionati se feresc sa eticheteze natiunea ca realitate generala si particulara, nu lauda si nu critica in chip gratuit, ci mai mult constata. Analiza chestiunilor nationale porneste de la premisa ca aceasta comunitate umana exista dincolo de vointa unor indivizi si institutii, ca nu a fost „inventata”, ci doar modelata de-a lungul timpului, prin interventia „intelighentiei”, a unor partide si grupari, a unor ideologii. Din aceasta perspectiva, natiunea, ca realitate generala in lumea moderna si contemporana, nu poate fi condamnata, blamata numai fiindca in numele ei s-au comis abuzuri si crime ori s-au purtat razboaie. Astfel de acte reprobabile s-au comis si in numele familiei, al dragostei, al libertatii, al bisericii, al democratiei, al credintei si nimeni nu a blamat sau demonizat familia, dragostea, libertatea, biserica, democratia, respectiv credinta. Pe de alta parte, autorii constata ca nici idealizarea natiunii, sub pretextul unor idei generoase pe care le apara si perpetueaza nu este de bun augur si nu conduce la puncte de vedere obiective. De aceea, si din lucrarile de fata se desprinde o viziune realista asupra natiunii ca realitate perena, cu varii fatete si care a atins un stadiu de dezvoltare fara precedent in perioadele moderna si contemporana. Dintr-o anumita perspectiva, se vede din aceste tratari o interferenta intre cele doua teme majore abordate, fiindca natiunile se afla – in acord cu unele interpretari – in criza, pe de o parte, iar iesirile din anumite crize contemporane se fac si prin recurgerea la afirmarea nationala deplina, pe de alta parte.
Fara sprijinul substantial al conducerii Universitatii „Ovidius” din Constanta, nici lucrarile Comisiei si nici aparitia acestui volum nu ar fi fost posibile, motiv pentru care exprimam domnului rector Danut Tiberius Epure, domnului prorector Florin Anghel si colaboratorilor domniilor lor intreaga noastra gratitudine.
Studiile din volumul de fata pun in lumina importanta Comisiei bilaterale a istoricilor din Romania si Rusia, pe fondul valorii inestimabile a dialogului din lumea stiintifica actuala. Din vechime se stie ca muzele vorbesc cu mare folos atunci cand armele tac, dar, mai mult, prin dialogul acesta se poate prelungi la infinit tacerea armelor. Istorcii romani si rusi vin cu un mesaj al colaborarii si intelegerii, intr-o lume agitata si inca divizata. Din fericire, mesajul nostru vorbit din timpul lucrarilor sesiunii de la Constanta se eternizeaza prin cuvantul scris (tiparit), lasand viitorului marturia sentimentelor noastre de buna credinta in abordarea trecutului. Iar dialogul, chiar si atunci cand se face prin replici contradictorii, este de preferat monologului, fiindca numai prin dialog se rezolva crizele si se ajunge la concordie intre natiuni.