Vacantele iubirii - Cornelia Grosu-Soare

Micul roman Vacantele iubirii abordeaza o tema anticipata chiar din titlu, dar maniera menita sa-i asigure o inconfundabila originalitate. Varsta evocata este cea a adolescentei, bogat reprezentata in literatura prin operele lui Creanga, Blaga si lonel Teodoreanu. Perspectiva narativa pe care o utilizeaza apartine prozei moderne, este deci subiectiva, dar vocea auctoriala este feminina, ceea ce imprima un plus de sensibilitate continutului. Autoarea relateaza o poveste de dragoste, iar pentru a impresiona renunta la fictiune, convinsa de forta pe care o confera mesajului ideea de autenticitate. Relatarile din memorie sunt sustinute prin inserarea unor pagini de jurnal.

Subiectul este simplu, ceea ce face lectura placuta si antrenanta. Este relatata idila dintre doi adolescenti, consumata epistolar sau in emotionante scene de dragoste, plasate in zodia inocentei, a elanurilor varstei si a visarii.
Sentimentul care invadeaza sufletul fetei are, deopotriva, valente afective, dar si cognitive, intrucat ea are prilejul sa descopere lumea, frumusetile naturii virgine si un prieten pe care, cu naivitate, il crede etern.
Finalul povestii este unul trist, menit sa amplifice frumusetea clipelor traite anterior si sa genereze un proces psihologic de mare complexitate. Suflet sfasiat de suferinte cumplite, protagonista oscileaza intre banuiala si adevar, deznadejde si speranta, certitudine si indoiala. Ea nu vrea doar sa-si explice de ce i se intampla intorsatura pe care a luat-o iubirea ei, ci sa creada ca exista o mica sansa de a o salva si recupera. Ambiguitatea supozitillor privitoare la comportamentul prietenului ei, schimbarea lui imprevizibila si inexplicabila, il salveaza pe acesta in ochii cititorilor.
Disonanta sentiment-ratiune, avida de echilibru, e hranita de iluzia lirica a dragostei neintinate ca sansa a fericirii. Chinurile morale au si o evidenta conotatie simbolica. lesirea din adolescenta si intrarea intr-o alta varsta, asociata si cu parasirea locurilor mirifice de la Poiana Florilor ca topos al bucuriilor, este un proces dureros. In cele din urma, personajul principal cu statut de alter ego se consoleaza cu ideea ca acolo unde nu e suferinta nu e nici iubire.