Urmare si sfarsit - Livius Ciocarlie

„Nu exista titlu mai nimerit decat Cuvinte potrivite. Asta e literatura. Prin urmare, chestiunea e simpla. Nu-ti trebuie nu stiu ce imaginatie, ce «idei si sentimente». Totul e sa gasesti cuvintele care ti se cuvin. Ca unele cutremura, iar altele abia plac, sau nici macar atat, e problema lor. Nu ai ce le face, astea ti s-au dat.” 
Cartea de fata incheie o serie lunga, prea lunga, de insemnari, si, foarte probabil, pune capat scrisului meu. Motivul? Poate fi formulat intr-o fraza pe care mi-o repet de cate ori este cazul: ce-i prea mult e cam mult. 
Fragment:
" Citesc corespondenta lui Cioran cu Wolfgang Kraus. Scrisorile au ceva, cum sa zic, poate induiosator, din cauza frazei oarecum simple, datorata probabil germanei lui nu prea bogate. Il simti mai mult pe om decat pe scriitor. 

E cel pe care-l cautam: desprins, dar nu indiferent, lipsit de ambitii, Para dorinta de putere. Daca nu era acneea lui juvenila, ar fi omul ireprosabil al culturii romanesti. Spun „romanesti" pentru ca, desi scriitor francez, a fost roman. Iar daca nu i se poate reprosa nimic este pentru ca n-a urmarit nimic. Spune ca-si suporta viata fiindca o traieste ca pe un concediu. inteleg mai bine de ce tin asa de mult la el. 
(Dand si alt inteles cuvantului, spune — citat in jurnalul succint al lui Kraus care completeaza volumul: „Concediul e noua religie a Occidentului". Ar fi de adaugat ca, pe langa credinciosi, exista si sfinti, chial si martiri ai concediului, oameni care s-au nascut cti concediul in ei, de unde unii, martirii, au fost smulsi Eu, trecand peste micile — sau mai marile — accidente parcurs care inca intervin, m-am intors in concediul placentar — Si de aceea sunt asa de multumit.)

Refuzul lui de a se lasa prins de sistemul „Cand faci compromisuri, pericolul de a deveni tonventional sau de a te crede important este imens. int reaga viata am trait deoparte; nu vreau sa joc acum vreun rol numai pentru ca am norocul sa fiu batran". compromisurile nu le-am evitat pe toate, dar am si eu norocul de a fi batran. 
Instiintat ca i-au venit la banca niste bani, intra in panica la temerea ca, pentru aceeasi lucrare, este platit doua ori. Il roaga pe Kraus sa intervina la editura ca ia banii inapoi. Kraus confirma contrastul dintre nihilismul iiilui si om: „Un om de o bunatate deplina". si: „... in actica diurna e omul pe care te poti bizui cel mai mult, omul cel mai saritor". Confirma si vorba lui Paleologu: arat de pesimist pentru ca e fericit". Kraus: „E admirabila atitudinea lui, din care emana bucuria de a trai...". Liiceanu are eleganta de a publica o insemnare loarie critica despre filmul lui: „Toate acestea sunt asa si-I imagineaza un cititor de departe, din provincie, catastroficul Cioran". 
Se lamureste un lucru. Kraus, in jurnal: „Cioran spune: aforismele mele pot sa sune asa sau altfel, continutul lor e lipsit de importanta. Nuanta lingvistica, poanta, witzul, punctul culminant reprezinta esentialul". Le-as propune cioranologilor nostri dramatici ce ne cerea ilivatatorul: „Pana maine, copiati de o suta de ori"."