Un prieten de nadejde - Gabriel Poenaru

Intr-un orasel de munte traia un brutar iscusit.
Il chema Teodor. Era atat de priceput in meseria lui, incat veneau oameni de la mare departare sa cumpere painea facuta de el.
Lucra de dimineata pana seara cu voiosie, indiferent daca era vreme buna sau rea, pentru ca-si iubea meseria. Singurul sau ajutor era un calut numit Suru pe care-l primise in dar de la unchiul sau, care il invatase meseria de brutar. Parintii ii murisera pe cand era prunc, iar unchiul il crescuse ca pe copilul sau.
Teodor era deja flacau, dar, cum era rusinos nevoie mare, nu se casatorise inca. Ii placea fata macelarului, dar nu avea curaj sa-i ceara mana.
Dar iata ca, asa cum se intampla uneori in viata, visul tainic al lui Teodor se implini: chiar fata macelarului il ceru de sot.
Facura nunta mare, apoi tinerii se mutara in casa lui Teodor. Numai ca tanara sotie nu era obisnuita cu viata linistita a sotului asa ca il ruga sa mai faca o camera, sa poata primi si ei musafiri, ca toata lumea.
- Dar unde sa o fac?
- Poti darama grajdul in care il tii pe Suru si in locul lui sa ridici o camera mare si frumoasa pentru oaspeti.
- Bine, si cu bietul cal ce fac?
- Stii ceva? Calul asta si asa a imbatranit. Mai bine cumpara o masina, ca sa transporti cu ea sacii de faina, iar pe Suru vinde-l la abator.
Teodor inlemni cand auzi asa ceva. Cum sa se desparta de calutul lui care-l slujise atatia ani? Totusi, ca sa nu-si supere sotia, isi lua un automobil.