Un parinte fondator al Romaniei Mari. Alexandru Vaida Voevod - Liviu Maior

Natiunea romana care traieste in monarhia austro-ungara asteapta si cere – dupa multe suferinte de veacuri – afirmarea si valorizarea drepturilor ei, nestramutate si inalienabile, la deplina viata nationala. (Alexandru Vaida Voeovd)
* * *
Alexandru Vaida Voevod s‑a dedicat mai bine de o jumatate de secol natiunii sale. Momentul de varf al carierei lui, dupa cum singur o marturisea, au fost anii 1918‑1921, care il plaseaza printre fauritorii Romaniei Mari. Ceea ce s‑a petrecut inainte sau dupa aceasta perioada a fost politica si speranta, curaj si dedicatie pentru natiune. Optiunile sale, unele discutabile, sunt puse in umbra de realizarea, la 1 Decembrie 1918, a unitatii politice romanesti.
Marea tranzitie, avand ca punct de plecare Romania Mare, s‑a conturat, din pacate, mai mult in sfera politicului. In acelasi timp, este adevarat, a fost scurta, putin peste doua decenii. Tara noastra pierde in 1940, rand pe rand, o parte din teritoriile recunoscute de Conferinta de Pace de la Paris, iar cel de‑al Doilea Razboi Mondial, cu urmarile sale, pune capat procesului tranzitional democratic. Vaida a fost martorul trecerii romanilor de la euforie la dezamagirea de dupa 1945.
Personalitatea lui Vaida Voevod, comparabila cu oricare dintre contemporanii sai cehi, slovaci, sarbi, polonezi etc., se inscrie intr‑o galerie a figurilor de factura istorico‑politica generata de complicatele probleme ale Europei Central‑Estice. Ambianta inceputului de secol XX a format un gen aparte de oameni politici, specifici asa‑numitei Europe de Mijloc. (Liviu Maior)
* * *
Liviu Maior s‐a nascut pe 2 octombrie 1940 in Beclean, judetul Bistrita‐Nasaud. A devenit doctor in istorie (1974) al Universitatii Babes‐Bolyai, iar din anul 1990 a fost profesor universitar titular si conducator de doctorate la Facultatea de Istorie si Filosofie in cadrul aceleiasi universitati. A reinfiintat Centrul pentru Studii Transilvane (care a functionat initial in perioada 1942‐1948), al carui director a si devenit in 1991, organizand activitatea acestei institutii stiintifice dupa principii moderne. In 1996 s‐a transferat prin concurs la Facultatea de Istorie a Universitatii din Bucuresti. Intre 1992 si 1996 a fost ministrul Educatiei si a exercitat functia de presedinte al Comisiei Nationale UNESCO. In 1994 a fost vicepresedinte al Conferintei Mondiale UNESCO, precum si vicepresedinte al Conferintei Europene a Ministrilor Educatiei de la Madrid. Intre anii 1996 si 2003 a fost ales senator in Parlamentul Romaniei, pentru ca intre 2003 si 2005 sa serveasca drept ambasador plenipotentiar in Canada. Membru al Comisiei de Istorie a Relatiilor Internationale, din cadrul Comitetului International de Studii Istorice, a lucrat ca profesor asociat in Statele Unite ale Americii, efectuand vizite de documentare si specializare in tari ca Belgia, Franta, Anglia, Italia, Germania, Austria si Ungaria. Interesat de istoria moderna a Romaniei, a acordat o atentie deosebita miscarii pentru emancipare nationala a romanilor transilvaneni din a doua jumatate a secolului al XIX‐lea, publicand o serie de carti fundamentale despre Revolutia de la 1848, crearea Partidului National Roman din Transilvania, organizarea si ideologia acestuia, relatiile dintre romani si habsburgi etc. I-au fost acordate numeroase distinctii academice pentru activitatea de cercetare stiintifica, inclusiv „Meritul Academic” si premiul Academiei Romane. A primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universitatilor „Petru Maior” din Targu Mures (2007), „Lucian Blaga” din Sibiu (2008) si „Andrei Saguna” din Constanta (2011).
A publicat: Avram Iancu (scrisori), 1972; Miscarea nationala romaneasca din Transilvania: 1900‑1914, 1986; Alexandru Vaida Voevod intre Belvedere si Versailles (insemnari, memorii, scrisori), 1993; 1848‑1849: romani si unguri in revolutie, 1998; Romanii in armata habsburgica: soldati si ofiteri uitati, 2004; Habsburgi si romani: de la loialitatea dinastica la identitate nationala, 2006; Alexandru Vaida Voevod. Putere si defaimare, 2010; Doi ani mai devreme. Ardeleni, bucovineni si basarabeni in razboi. 1914-1916, 2016. A colaborat la mai multe volume colective, printre care: Istoria Transilvaniei, coord. Ioan‑Aurel Pop, Thomas Nägler si Magyari András, 2003‑2008 si tratatul de Istoria Romanilor al Academiei Romane, vol. VII, tom I, coord. Dan Berindei, 2003; vol. VII, tom II, coord. Gheorghe Platon, 2003.