Un calugar putnean mitropolit al Transilvaniei. Sfantul Ierarh si Marturisitor Ilie Iorest - Diac. lect. dr. Catalin Vatamanu

Lucrarea de fata, Un calugar putnean mitropolit al Transilvaniei. Sfantul Ierarh si Marturisitor Ilie Iorest, constituie proiectul de licenta sustinut de Diac. lect. dr. Catalin Vatamanu, in vederea obtinerii titlului stiintific de licentiat in Teologie, in 2001. Ea a fost dedicata uneia dintre cele mai mari personalitati pe care Hristos Domnul, Marele Arhiereu, le-a daruit Bisericii Sale din Transilvania, intr-o vreme de mari incercari pentru aceasta: Sfantul Ilie Iorest.
Autorul, in lucrarea elaborata in sase capitole, enumera mai intai, cum este firesc, istoricii (si lucrarile lor) care au fost preocupati de acest subiect (Samuil Micu, Petru Maior, dr. Augustin Bunea, Nicolae Iorga, T. V. Pacatian, Ioan Lupas, Silviu Dragomir, Stefan Metes, Radu Iacob, Stefan Lupsa, Melchisedec Stefanescu. Gheorghe I. Moisescu, Sextil Puscariu, Pr. prof. dr. Mircea Pacurariu s. a), facand, in „Introducere”, o foarte sumara si extrem de necesara caracterizare a lucrarilor semnate de domniile lor. Dupa ce isi exprima speranta ca „aceasta carte implineste vocatia unei redescoperiri a dimensiunii teologice a istoriei noastre”, autorul trateaza despre situatia politica si bisericeasca din Transilvania inainte de 1640, anul in care Providenta Divina a randuit pe scaunul Mitropoliei Ardealului pe cel care, aparand cu daruire si fidelitate dreapta credinta, va intra in calendarul crestin ortodox roman la prima canonizare de sfinti romani (1950/1955).
In acest prim capitol este prezentata atat situatia politica, cat mai cu seama cea religioasa din Transilvania, accentul principal fiind pus pe campania prozelitista calvina, concretizata prin trei actiuni (numirea unui superintendent calvin din randul ortodocsilor, convocarea de sinoade calvine si tiparirea de carti cu un continut calvin), urmarindu-se, in principal, „reformarea” cultului ortodox. Si tocmai nerespectarea masurilor de „reformare” a cultului a dus, in final, la scoaterea din scaun a mitropolitului Ilie Iorest.
Cel de-al doilea capitol, cel mai bogat, se refera la viata celui care va deveni mitropolitul Transilvaniei, la contextul alegerii si la conditiile inscaunarii sale, dupa cum si la activitatea complexa pe care a desfasurat-o in calitate de pastor al Bisericii de aici (activitate cultural-tipografica, misionar-pastorala si sacerdotala). Nascut in „partea tarii unguresti” in jurul anului 1600, a trecut muntii in Moldova, ca multi alti ardeleni, intrand in monahism la Manastirea Putna, anii de sedere aici fiind „ani de urcus duhovnicesc”, devenind „un calugar binecredincios si intru toate credincios”. La recomandarea evlaviosului domn al Moldovei Vasile Lupu, cuviosul Ilie Iorest a fost chemat la misiunea de arhipastor al Bisericii din Transilvania, impunandu-i-se 24 de conditii redactate de superintendentul calvin Stefan Geleji. Detinand o temeinica pregatire teologica si avand o insemnata experienta carturareasca de copist, caligraf si miniaturist dobandite la Manastirea Putna, cu responsabilitate pentru apararea Ortodoxiei, mitropolitul Ilie Iorest s-a opus, in ciuda conditiilor 5 si 6, tiparirii cartilor de rugaciune si de cantari calvine, acesta fiind unul dintre motivele fundamentale care vor duce la inlaturarea lui de pe scaunul mitropolitan. Chiar daca nu se cunosc date precise referitoare la activitatea sa culturala, mitropolitul Ilie Iorest s-a dovedit a fi un „apologet al romanismului si Ortodoxiei”, fiind un „lucrator la biruinta limbii si al culturii romanesti in secolul al XVII-lea”. In contextul dificil in care a pastorit, mitropolitul Iorest a apelat insa la cea mai practica si eficienta metoda de intarire in credinta a pastoritilor: vizitele canonice.   
Al treilea capitol abordeaza motivele religioase si politice care au dus la inlaturarea din scaun si la condamnarea sa, precum si la intoarcerea in Moldova, la Putna, manastirea de metanie. Mai intai, autorul mentioneaza numeroasele vizite pastorale, „facute cu multa iubire parinteasca, dar si cu jertfa trupeasa”, insistenta pe „necesitatea statorniciei in credinta” si pe „obligatia mentinerii constiintei romanesti, ca mijloc de lupta impotriva maghiarizarii fortate”, dupa cum si hirotonirea de preoti „in fiecare sat prin care a trecut, multi dintre ei alesi dintre iobagii care aveau curata aceasta constiinta de neam si de credinta” s. a. Apoi, autorul include incercarea domnului moldovean Vasile Lupu de a cuceri Transilvania. Aceasta intentie si-a exprimat-o Vasile Lupu in scrisoarea pe care a trimis-o sultanului dupa expeditia de la Azov, scrisoare care a fost interceptata de poloni, o copie a ei ajungand in mainele lui Gheorghe Rakoczy, principele calvin al Transilvaniei. Intrucat Vasile Lupu era cel care-l recomandase pe Ilie Iorest pe scaunul de mitropolit al Transilvaniei, iar acesta, prin nerespectarea conditiilor impuse la alegerea sa in scaun, precum si prin actiunile mentionate mai sus, a intarit in mod ingrijitor Ortodoxia, acum sosise momentul potrivit pentru Gheorghe Rakoczy de a-l indeparta din scaun pe mitropolitul Ilie Iorest. Intre motivele pentru care a fost condamnat, canonicul Augustin Bunea numeste, cu malitiozitate confesionala, „apostazia” si imoralitatea: „nu-si implinea datorintele de pastor evlavios si de episcop intelept, ci (...) se arata in casa si afara ca cel mai desfranat om”.
Antepenultimul capitol, al IV-lea, ne prezinta calatoria sa in Rusia. Pe de o parte, Manastirea Putna avea „intense legaturi cu Biserica Rusa, ea insasi fiind ctitorita cu sprijinul cneazului Dimitrie Ivanovici”, la Manastirea Putna pomenindu-se, dupa afirmatia mitropolitului Varlaam, „marii cleji ai Moscovei si a toata Rusia”, iar, pe de alta parte, „relatiile politice si religioase dintre autoritatile celor doua tari, Moldova si Rusia, erau foarte stranse in vremea lui Vasile Lupu”. Beneficiind de pasaportul dat de domnitorul Vasile Lupu si de scrisoarea de recomandare semnata de mitropolitul Varlaam, proin-mitropolitul Ilie Iorest a intreprins o anevoioasa calatorie la Moscova, autorul descriind, cu amanunte chiar, momentele mai importante ale acesteia, apogeul ei constituindu-l audienta la tarul Alexei Mihailovici Romanov (1645-1676). Cu ajutorul primit aici, mitropolitul Iorest si-a rascumparat cei 24 de chezasi, dupa care s-a intors in Moldova, stabilindu-se la Manastirea Putna, unde si-a petrecut „ultima parte a vietii sale”, acest aspect constituind subiectul celui de-al V-lea capitol (penultimul) al lucrarii de fata. Autorul ia in discutie si ipoteza potrivit careia Ilie Iorest a fost, intre anii 1656-1657, episcop de Husi, iar dupa altii chiar si episcop de Radauti. Din pacate, asa cum sustine autorul, „vreme de douazeci si unu de ani nu avem nici o stire despre marele mitropolit al Transilvaniei”, decat insemnarea facuta pe Mineiul pe ianuarie (datand din secolele XV-XVI), pastrat in manuscris, in limba slavona, la Manastirea Putna: „(…) ca sa se stie cand a murit vladica Iorest, in anul 7186 (1678)”.
Ultimul capitol aduce in atentie cititorului „canonizarea ierarhului transilvanean Ilie Iorest, marturisitor al Ortodoxiei”, incepand cu sedinta Sfantului Sinod din 28 februarie 1950 si terminand cu festivitatile religioase de proclamare a canonizarii sale, inclusiv „slavirea Sfantului Ierarh si Marturisitor Ilie Iorest in cultul ortodox”. Dupa concluziile firesti ale lucrarii, autorul indica referintele bibliografice utilizate, bogate si valoroase, ceea ce a facut ca si calitatea lucrarii sa fie una de inalta tinuta stiintifica.
Felicitandu-l pe autor pentru elaborarea lucrarii de fata, manifestandu-ne speranta ca ea va contribui la mai buna intelegere a Istoriei Bisericii noastre si mai cu seama la o mai mare constientizare a ce inseamna a fi ortodox intr-un context pluriconfesional, si nu numai, o recomand pentru a „vedea lumina tiparului”.
Pr. prof. dr. Ion VICOVAN