Ultima ora - Constantin Virgil Gheorghiu

Din considerente biografice si bibliografice, nu ar fi drept ca acest prim roman al scriitorului C. Virgil Gheorghiu sa lipseasca din biblioteca niciunui admirator al sau.

... Ultima Ora e o prefigurare a romanului de mare succes, ORA 25? (...) Indiscutabil, asa este. Tema orei si succesiunea logica a acesteia fac o punte peste toate scrierile intermediare ale autorului, trasand o curba ascendenta de maturizare foarte rapida.

Fragment din Ultima ora:

In timp ce ma gandeam la toate acestea, am auzit pe cineva batand la usa. Batuse incet si cu sfiala.
M-am ridicat, mi-am sters mainile de vopsele si, asa cum eram imbracat, cu halatul alb patat de tus, de acuarele si de ulei, m-am dus sa deschid.
Era domnisoara Lucia Grigorescu. Si acum era tot atat de excentric imbracata. Purta o rochie galbena, cum sunt cojile lamailor si era incinsa cu o centura cafenie, lata, care parca era facuta din frunze ofilite. Pantofii ei erau tot cafenii, de nuanta ruginii, ca si cordonul. Manusile, palaria si poseta erau la fel cu pantofii. Decolteul rochiei, la piept era inchis prin doua clape, ca doua frunze crestate pe margine. Tonurile rochiei, ale pantofilor, ale centurii, posetei si palariei erau naturale, parca le luase din padure, in aceasta zi de toamna inaintata. Nu era pudrata. Ba, parca daduse pe obraji cu putina pudra, care, avea nuante de cafeniu si galben-inchis.
Nu m-am putut stapani si i-am spus:
- Domnisoara Grigorescu, parca esti o zeita a toamnei si a codrilor... Te-ai imbracat din cap pana in picioare numai cu flori si frunze aurite de toamna... Esti nemaipomenit de frumos imbracata... Si cu un gust atat de savant, cum n-am mai pomenit.
- Imi faci curte? m-a intrebat ea, asezandu-si poseta, ca pe un maldar de frunze de castan, pe o masuta de langa fereastra.
M-am inrosit si nu am raspuns.
Lucia Grigorescu s-a asezat pe scaunul pe care statusem eu pana la venirea ei, si a inceput sa se uite la afisul pe care il lucram.
- E o lucrare nitel cam frapanta... poate chiar vulgar de frapanta..., i-am explicat eu, dar o fac pentru o macelarie si clientul mi-a cerut sa fie cat mai tare.
 - O!... Extraordinar de interesant... Foarte interesant, spune Lucia Grigorescu, fixandu-si ochelarii, care astazi au o rama cafenie, armonizata cu palaria. Dumneata esti, pur si simplu, genial in materie de afis!... Ia spune cum iti vin toate ideile astea nastrusnice?...
Afisul pe care il privea era, intr-adevar, nastrusnic. Ii garantasem insa macelarului, ca toti cumparatorii vor intra dimineata in magazinul lui, iar ceilalti casapi vor trebui, daca nu sa dea faliment, cel putin sa-si comande si ei firme la mine.
Placarda reprezenta un porc, care iesea dintr-o sala de baie, sclipitor de eleganta si intra intr-o sufragerie, in care se aflau alti porci, care stateau pe niste fotolii si isi beau cafeaua cu lapte, serviti de trei chelneri in frac.
Dedesubt scria:
„Porcii care se taie in magazinul nostru sunt cei mai civilizati porci din lume. Ei fac baie de doua ori pe zi si sunt ingrasati cu cafea cu lapte, struguri si miere de albine. Antricoatele, muschii si cotletele acestor porci sunt dulci si moi ca frisca. Oamenii civilizati trebuie sa manance numai carne de porc civilizat, de la Macelaria Matache.”
- Afisul trebuie sa muste de ochi, domnisoara... Trebuie sa te opreasca de pe strada cand treci grabit, sa te faca sa zambesti si sa-ti ramana in minte. Cu cat e mai extravagant, cu atat e mai bun, ii spun eu.
Lucia Grigorescu scoate un carnetel si noteaza cu stiloul ei de aur cuvintele pe care i le spun.
- Foarte interesant... Esti formidabil.
Vad ca ea este sincer entuziasmata si-i dau toate explicatiile.