Uita-te in inima ta. Biografia si scrisorile cuviosului Ioan - Cuviosul Ioan de la Valaam

 

In timpul rugaciunii trebuie sa fim constienti de marea noastra nevrednicie si, daca apar caldura inimii si lacrimile, sa nu ne luam nasul la purtare; sa le lasam sa vina si sa plece de bunavoie, fara vreo constrangere din partea noastra, dar sa nu te tulburi daca ele inceteaza brusc, caci altfel nici nu poate fi. Rugaciunea este cea mai grea nevointa si pana la suflarea cea mai de pe urma este insotita de osteneala unei lupte grele. Totusi, Domnul, in milostivirea Sa, daruieste uneori si mangaiere celui ce se roaga, ca el sa nu slabeasca.
Osteneala noastra trebuie sa fie nazuinta catre toata virtutea, dar izbanda depinde de harul lui Dumnezeu, iar harul Dumnezeu il da nu pentru osteneli, ci pentru smerenie: cu cat se smereste omul mai mult, cu atat mai mult il cerceteaza si harul.
Senzatia harului Domnul o da omului daca inima lui este curatita de patimi; aceasta stare au avut-o Sfintii Parinti, dar noi, pacatosii, trebuie sa ne rugam cu cainta si sa Ii cerem lui Dumnezeu ajutor in lupta cu patimile. In Pateric scrie: „Un ucenic i-a spus batranului sau: Cutare vede Ingeri. Batranul i-a raspuns: Asta nu-i de mirare, ca vede Ingeri, eu m-as mira daca cineva si-ar vedea pacatele”.