Uimitoarea epopee a lui Vuzan, Capitan-Tuzan si a aghiotantului sau, Phistir, Sergentu’ Fir - Radu I. Petrescu

UIMITOAREA EPOPEE A LUI VUZAN, CĂPITAN-TUZAN ŞI A AGHIOTANTULUI SĂU, PHISTIR, SERGENTU’ FIR

PoHeme 

scăpate de sub control

Ilustraţii: Sonia Ţibacov 

Designul copertei: Şerban Foarţă

Sigla colecţiei: Doru Tulcan

Versurile pe care vi le propun sunt, aşadar, naive sau fals naive, copilăreşti şi rafinate în poticnelile lor voite, ironice şi tandre laolaltă, ori sclipind uneori sardonic, dar întotdeauna ludice.

L U D E X

Numele colecţiei noastre, LUDEX, derivă, bineînţeles, din latinescul ludus „joc“, plus -ex, sufixoid publicitar (ca în, de pildă, merceonime ca STIREX, PIREX, MODEX, BUCLEX, şi altele de acest soi). Atunci când LUDEX are, fatalmente, să-şi încheie existenţa (lungă/scurtă?), când va ajunge, deci, ex-LUDEX, — între sufixoidul amintit şi, absolut identică acestuia, particula anteriorităţii ireversibile (şi triste): ex-, ceea ce, totuşi, va rămâne întreg e tocmai lud(us) „jocul“. Altminteri, numele colecţiei este o limpede aluzie (cf. şi verbul alludere „a se juca“) la venerabilul concept de homo ludens (al lui Huizinga). Căci, evident, nu suntem primii, nici singurii pe lumea asta, cărora le-ar plăcea ca graţia să atenueze, cât de cât, dizgraţia condiţiunii noastre: ponderea, lestul/restul, gravitaţia, „Greul Pământului“, adică (sau, dacă nu, o parte, baremi, din veşnica morozitate a „oamenilor gravi, gravi, gravi“, vorba poetului Charles Cros), — jocul fiind o „garanţie palpabilă“, ca şi o „întreţinere constantă a reflexului libertăţii“ noastre (cu un cuvânt al lui G. Liiceanu). De unde sfatul, în exerga colecţiei, al lui Max Jacob: „Săriţi coarda, coborând o scară: n-o veţi mai atinge cu piciorul.“ Fără a minimaliza nicio modalitate, alta, de contestaţie şi protest, acestea, în colecţia noastră, sunt ludice prin excelenţă. Altmin­teri, numele colecţiei ar fi fost altul decât

L U D E X

Grotesc, burlesc,

funambu(r)lesc,

baroc ad-hoc

şi compozit,

ca, în Maroc,

un iarmaroc

cum nu s-a prea mai aozit 

de când cânta la nai sitarul,

şi,-n rest, cimotie cu Pitarul 

Hristache, 

dl Radu I.

Petrescu,-având a înnegri

un teanc de foi, — culorii gri

i-o preferă pe-aceea mov

şi lui Cutare, pe Dimov,

adept al curbi-

liniei (Urbi

& Orbi)

şi-al Povestei Vorbii, — 

astfel că dl Radu I.,

ca Macedonski, la guzlà,

cânta,-n lila,

la-do, do-la,

şi,-n indigo,

do-la, la-do,

adică sexta,

başca textul

unor comèdii-n gen praetexta, — 

cărora dl Radu I.

Petrescu le e(ra) pretextul

şi muzichiia (cu trei i).