Ucronia eminesciana - Eseu despre timp si imagine in „Memento Mori” - Christian Craciun

 

„Este un fel de neincredere (spaima?) in capacitatea de a ivi din interiorul culturii noastre un autor de o asemenea anvergura si profunzime. Efectul de stranietate (Harold Bloom) al operei eminesciene era foarte mare in momentul sau istoric si, surprinzator, undele sale seismice s-au propagat pana in zilele noastre. Daca forma operei este forma spiritului creator, ce haos, ce forta creatoare fantastica arata Eminescu in Memento Mori? (Ca engrama a operei totale)... Eminescu este dintre acei autori cu o opera sa-i spunem holografica, el nu scrie un poem anume, ci urmareste un gand pana la ultimele lui consecinte. Aproximandu-l in diferite feluri. Corespondenta dintre diferitele paliere ale scrisului sau arata cui vrea sa vada ca poetul trebuie citit dinspre tot spre parte, ca lectura are nevoie de o intemeiere, o viziune globala, precum cea de la care pleaca poetul, mult mai bine articulata decat sunt unii dispusi sa admita. Eu am propus aici citirea dinspre imaginal si ucronie, mai sunt, desigur, o multime de astfel de puncte de situare holistice in care se poate situa interpretul.” (Christian Craciun)