Tratat pentru Nemurire - Dumitru Galesanu

Poezia lui Dumitru Galesanu este de larga respiraṭie fiind incadrata in mod exceptional intr-o structura generala poematica. Autorul considera poemul ca fiind genul cel mai potrivit pentru a exprima consideratii cu caracter universal, dar indeosebi pentru a crea “poezie cosmica”. Se poate spune foarte bine ca prin intermediul acestui criteriu compozitional el ne ofera o poezie fluida si plina de gandire care se configureaza ca o voce continua poetizanta ce vine direct din inima si din suflet, facand astfel ca poezia sa fie limpede si clara, cititorul fiind cu totul atras de ea. (…)Este vorba deci despre o poezie filosofica, pe de-o parte cosmica, pe de alta parte bogata in gandire si substanta, exprimata printr-un limbaj bine dozat si original, cu imagini bine construite si metafore adecvate ce exprima in mod amplu si sugestiv gandul Poetului, reflectarile si existenta lui in lume. Carmine Nicola CHIODO (Prefata)

*

M-a frapat indeosebi cutezanta unei raportari la „modele” – in fapt, doar puncte de referinte subzistente in humusul cultural al autorului – ce-au traversat si marcat arta poetica de-a lungul milenarei ei istorii. O propulsiune – mi-am zis nepregatit – spre o insolitare a orizontului de asteptare in raspar cu cele in uz, ale carei mize sunt situate mai curand sub semnul antipoeticului, rectè al destituirii, de pe pozitii dominante, a actantului in ipostaza sa de instanta dotata cu niscaiva mize „demiurgice”. La capatul lecturii acestui nou volum, nu mai putin insolit si provocator prin titlul sau – Tratat pentru nemurire, recent iesit de sub teascurile editurii Tractus Arte, in editie bilingva, romano-italiana – impresia de subinscriere printr-un act asumat in acea Traditie, cu repere in poetica sapientiala orientala, elenistic-latina si, mai apoi, romantic poematica s-a potentat pana la punctul in care referentul forte s-a cristalizat intr-o remodelizare de factura lucreziana. In aceasta perspectiva, Tratatul, atata cat supravietuieste din intentionalitatea auctoriala, vizeaza o „Nemurire” in perceptia genialului antic latin, in care sunt supuse unei reflectii cu vadit substrat filosofic lucrurile – ca rerum – in tentativa unei analitici poetice a Naturii lor surprinse in tumultul devenirii sub semnul unei ratio supraveghetoare. George POPESCU (Postfata)

RECENZII