Trandafirii de mai - Dot Hutchison

La patru luni dupa explozia care a avut loc in Gradina, un loc unde tinere cunoscute ca Fluturi erau tinute prizoniere, politistii Brandon Eddison, Victor Hanoverian si Mercedes Ramirez inca se mai confrunta cu urmarile cazului terifiant: le ajuta pe supravietuitoare sa-si reia vietile, afara, in libertate. Cu iarna aflata pe sfarsite, Fluturii au in fata zile mai lungi si calde in care sa incerce sa se vindece. Dar, pentru politisti, schimbarea anotimpurilor inseamna un singur lucru infricosator: siguranta ca undeva, prin tara, o alta tanara va fi gasita moarta in biserica, cu gatul taiat, cu cadavrul inconjurat de flori.

 

Sora Priyei Sravasti a fost victima aceluiasi criminal, cu ani in urma. Acum, ea si mama ei isi schimba locuinta la cateva luni, cautand un nou inceput. Cand ea se va nimeri in calea criminalului, vanatoarea va deveni inevitabila, imposibil de amanat. Criminalul va putea fi descoperit doar cu ajutorul Priyei – oare dorinta ei disperata de a avea o finalitate pentru trauma suferita o va face sa-si riste viata?

Fragment din volumul „Trandafirii de mai” de Dot Hutchison:

 

„Eddison se uita urat si pare ca nu intelege.

Suspinand, Vic ia foaia cu notitele lor si o asaza in fata lui.

- Stiu ca urasti sa joci rolul cuiva, dar este un instrument bun de investigatie. Fa-mi pe plac.

- Fiecare caz s-a aflat intr-o jurisdictie diferita, mereu in alta localitate. Nicio legatura geografica aparenta. Victimele locuiau in orase mari sau in apropiere de unele. Dar, daca te uiti pe harta, totul pare la nimereala.

- Perfect. Totusi, ce legatura exista?

- Varsta victimelor. Toate au varstele cuprinse intre paisprezece si saptesprezece ani. Toate erau la liceu. Toate, fete.

Vic se ridica, pentru a avea acces la toate pozele intinse pe masa. Cele mai multe sunt din albumul scolii, cateva facute cu alta ocazie. Fotografiile surprinse in ipostaze inedite pot spune mai multe despre o persoana, dar tot cele clasice o fac mai usor de recunoscut pe fata din ele de catre ceilalti.

- Ce altceva?

Eddison incearca sa se prefaca iar ca le priveste pentru prima data, ca si cum nu ar sti nimic despre fetele acelea.

- Nu se potrivesc intr-un tipar anume. Sunt tinere si frumoase dincolo de diferite preferinte subiective. Dar culoarea parului, a pielii, etnia acopera tot spectrul. Nu felul in care arata le face atragatoare pentru criminal. Sau nu doar asta.

- Trebuie sa sapam mai adanc, spune Vic. Si am mai facut-o. Imi amintesc ce am facut in urma cu sapte ani, cu Kiersten Knowles. Altcineva a legat niste indicii, iar noua ne-au fost prezentate intr-un anume fel, si noi le-am luat de bune. Poate ca solutia inseamna sa vezi ceea ce nici macar nu realizezi acum ca nu vezi.

- Imi mai trebuie cafea.

- Aduc eu. Tu stai si doar gandeste-te.

Pe cand Vic iese din sala de conferinte, Eddison scoate o poza din dosarul lui Chavi si o propteste de cana goala. E printre ultimele pe care le-a facut Chavi cat a fost in viata, cu doar doua zile inainte sa fie omorata. La cea de-a douaprezecea aniversare a Priyei. Toate fetele si doamnele prezente la petrecere si cativa vecini care nu dorisera sa supere sarbatorita aveau pe cap coronite din flori. Priya era piele si os pe atunci, in plin proces de alungire. Soldurile incepeau si ele sa i se dezvolte usor. Fata ei ascutita parea luminoasa, plina de bucurie. Sora ei mai mare o tinea in brate, statea in spatele ei in poza. Cel care le-a facut fotografia le-a surprins in miscare, cu parul negru ondulandu-se usor in jurul chipurilor fetelor. Suvitele lor rosii, respectiv albastre, straluceau, indraznete si aprinse ca niste panglici. Priya purta o coroana de trandafiri albi, Chavi purta crizanteme galbene. Erau desculte si purtau rochii de vara, peste care imbracasera cate un cardigan subtire, descheiat.

Doua zile mai tarziu, Chavi era moarta.

La fel si acea versiune de atunci a Priyei.”