Tramvaiul 16 si alte legende urbane - Sorin Lucaci

 

Un frivol cu inima candida
Al. Cistelecan
 
Specializat in tandreturi, dar si in melancolii, Sorin Lucaci pare a avea o inclinatie naturala spre imaginatia suava, aproape eufemistica. Nu-i lipsesc, asadar, imaginile delicate, arabescurile afective si patetismul domestic nici din acest Tramvai 16 si alte legende urbane. Numai ca ele sunt rulate in umor si autoironie si „adecvate” unui peisaj de ultima generatie tehnologica si culturala. Sorin se reprima si se saboteaza ca madrigalist devotat pentru a se prezenta ca frivol; un frivol cu inima candida si cu o partitura afectiva jucata, nu fara trucuri caricaturale, ca spectacol declarativ.
 
Sorin Lucaci produce asteptari!
Andrei Vulpescu
 
Scrierile lui Sorin Lucaci sunt fresh. Au o muzicalitate care te face sa vrei mai mult. Si, pe buna dreptate. Chiar cer mai mult. Sunt scrieri indraznete, bine infipte in realul de zi cu zi, scrieri ce par sa curga ca o ploaie de toamna – asezat, fara infruntare, fara agresivitate… fara violenta.
Imi plac pachetele de ganduri si trairi pe care le livreaza Sorin si cred ca deja vreau mai mult. Ciudat, nu vi se pare? Sa scrii despre o carte si deja sa o vrei pe urmatoarea? Asta face, de fapt, Sorin Lucaci, produce asteptari! Asteptari de muzicalitate asternuta pe hartie.
 
Fara eschive, fara masti
Robert Serban
 
Cred ca orice autor de poezie e sentimental, dar nu orice sentimental sta si la… vedere; foarte multi se camufleaza sub diferite forme de cinism, ironie, vehementa, chiar violenta. De limbaj.
Sorin Lucaci se livreaza fara eschive in aceasta carte, fara masti. El se declara traitor cu inima mare, „cat un platou plin cu bunatati”, din care, bineinteles, se infrupta mai toata lumea, dar cu precadere Tristetea, Singuratatea, Moartea (cu numeroasele sale surori, Fricile), Iubirea. Mai ales ea, si de aici surasul ce se citeste printre versurile candide, nostalgice si usor amuzate. Poetul e impacat cu toate care I se petrec si carora le face fata senin, fiindca stie ca „inima are cea mai mare cautare”. Iar a lui nu e doar generoasa, ci si una care inteapa, insa nu ca o albina (desi, da de inteles Sorin – mai ales cand scrie despre dragoste –, ar fi mai… harnica decat producatoarea de miere).
Prin urmare, nu ezitati sa faceti o calatorie cu tramvaiului 16, caci „vatmanul” Lucaci va poate arata locuri si intamplari de tinut minte.
 
 
Un carusel butaforic asezat intr-un spectacol de pantomima
Horia Barna
 
Sorin Lucaci reuseste sa creeze in poezia sa imagini aparent bukowskiene asezonate cu unele tuse tarkovskiene, imagini burlesti, ludice, unde sarcasmul si autoironia se imbina uneori cu emotia, reflectia, dramatismul unei lumi, pe cat de vulnerabila si blamata, pe atat de deschisa spre introspectie si autocunoastere.
Continuand intr-o oarecare masura linia stilistica a volumului precedent, dar cu diferente asumate, viata si lumea vazute prin ochiul lui Sorin Lucaci, ating uneori cote paroxistice si capata imaginea funambulesca a unui carusel butaforic asezat intr-un spectacol de pantomima, unde actorii isi joaca pe scena vietii, propriile roluri. Asa cum sugereaza si titlul, „tramvaiul 16 si alte legende urbane”, poezia sa pare desprinsa dintr-un cotidian apocaliptic, dezabuzat, dar plin de melancolii de catifea, in care iubirile si diferitele trairi, emotii, se pot transforma in mici povestioare cu iz urban.
 
Poeme noua de la Sorin Lucaci
Mihail Galatanu
 
Poemele noi ale lui Sorin Lucaci sunt lungi, adica verbioase poeme citadine de maturitate, aducand, cumva, cu cantecele industriale ale poetilor americani (Ginsberg), dar nu atat de contestatare, ci mai edulcorate.
Ele marcheaza o schimbare de registru, inspre maturitate. Si spre iubire, in sensul ideal, definit de Osho. Dar fara sa-si refuze metaforele care ne repugna (trupurile rancede ale batranilor). Semn ca poetul nu refuza estetica uratului, ci si-o asuma. Lucru mai rar in poezia noastra, care nazuie, in mod firesc, sa fie, toata, o urcare spre lumina.
Va trebui sa ne invatam, cu timpul, sa descoperim o noua voce, alterata de varsta, a aceluiasi poet.
In lumea aceasta, poetul nu poate decat sa invete mersul piticului.
Metafora tramvaiului este, fireste, de extractie popesciana, insa poate fi impodobita cu noi conotatii. Viata nu va fi (in acceptia sa) atat o traire, cat un exercitiu de supravietuire, mai mult ori mai putin reusit. Probabil ca asa simte poetul/astfel incat poemul devine o dovada de autenticitate.
De la Sorin Lucaci ne mai putem astepta, in poezie, si la alte surprise – pe viitor. Semn ca poetul din el este inca viu.
 
Ultimul romantic?
Dan-Silviu Boerescu
 
Noile legende urbane ale lui Sorin Lucaci il atesta pe autor drept una dintre vocile convingatoare ale poeziei post-nouazeciste. Cu fiecare nou volum, el isi esentializeaza mesajul, transformand cotidianul aleatoriu, prezent in texte cu referiri aproape jurnalistice, in preludiu al unei parabole ludice, autoironica si inselator confesiva, trecuta printr-o grila senzuala aparte, care-i individualizeaza fara ostentatie discursul poetic.
Sorin Lucaci este, in fond, un romantic ventriloc si paradoxal, care-si mascheaza cinismul funciar folosind felurite filtre contemplative si, in acelasi timp, corozive, menite sa-i ofere necesarele alibiuri retorice. De felul cum isi balanseaza aceste porniri aparent contradictorii, dar aproape incestuoase la nivelul sensibilitatii primare, depinde sansa de a-si exorciza umorile sale desprinse, parca, din filigranul unui timp revolut, insa atat de linistitor…