Tinuturile iertarii - Alexa Gavril Bale

Alexa Gavril Bale este un poet surprinzator si fascinant, posesorul unui timbru literar personalizat si lipsit de influente straine sau – daca acestea se intrevad cumva – aceste influente se afla doar la nivelul sugestiei, in substrat indepartat; un poet cu voce personala si cu un univers liric pe care nu-l imparte cu altii. El scrie despre esarfa morganei, despre alfabetul frunzelor, despre inchizitia lacrimii, despre Templul Bunei Sperante, despre fantanile toamnei, despre postalioanele ierbii, despre geometria lacrimii, despre biografii de intelepti, parca pentru a contribui la o buna intocmire a sufletului cititorului. Alexa Gavril Bale este un poet de sugestie, un poet de stare, din versurile caruia razbate o tristete surda, asumata, profunda, cu intelesuri metafizice evidente, cu bataie indepartata. Poemele sale sunt mici compozitii de imagini si de ganduri, care lasa in sufletul cititorului un sentiment straniu de tristete amestecata cu putinta vindecarii acestei melancolii in moduri fericite. /Nicolae Scheianu/

Acum cativa ani, intr-o seara, in tabara de creatie literara si plastica de la Ocolis, de langa Baia-Mare, organizata de infatigabilul multi-artist Ioan Marchis, tabara pe unde s-au asezat intru scris si hodina multe petale din floarea cea vestita a generatiei '80 (printre altii, Alexandru Vlad, Ion Muresan, Ioan S. Pop, Lucian Perta, George Tara si – vai! – in ultimul lor periplu prin Maramures, Augustin Fratila si Constantin Stan), in acea seara, asadar, citea poezie Alexa Gavril Bale.
Nu stiam despre el decat e medic veterinar pe mai multe sate maramuresene si ca e si un fel de „sponsor“ al manifestarii, cu produse naturale din oaie, vita, porc.
A inceput sa citeasca si de la primele versuri si eu si Ion Muresan am fost impresionati de forta imaginilor si-a verbului, ce ne aduceau aminte de un Ioan Alexandru tanar.
Dar – fatalitate! – nu ispravise bine doua poeme, ca i-a sunat mobilul lasat pe masa.
Imperturbabil, si-a intrerupt lectura, a raspuns si, din ce-a spus, am dedus ca e vorba de-o urgenta veterinara: undeva se intampla ceva, se chinuia sa fete o vaca – daca nu ma inseala memoria – si gospodarul avea nevoie de-o consiliere, pe care poetul i-a si dat-o pe loc.
Dupa alte doua-trei poeme splendide, iarasi mobilul: o alta posibila nenorocire de septel se isca altundeva si era nevoie de interventia, macar telefonica, a specialistului.
Ceea ce s-a si petrecut.
Marturisesc ca, dincolo de hazul nebun al faptului in sine, m-a emotionat aceasta fortuita impletire de teluric si spiritualitate, de concretete si evanescent: din sferele ei inalte, miraculoase, poezia era silita sa revina cu picioarele pe pamant, probabil pe podeaua unui grajd, unde, de fapt, se nastea un alt miracol, cel al unei fiinte vii.

 

Alexa Gavril Bale este un poet al rezonantelor lirice, pe care le intalnim doar in autenticul poeziei. 
Stilistica sa se afla in congruenta cu substanta epica revendicata, in mod organic si obligatoriu, de lectia poemului. 
Este si inovator si conservator, totodata. 
Poarta cu sine atat decenta expresiei, cat si formulari inedite, pe deplin justificate in contextul innoirilor poetice. 
Pentru ca poezia este o vibratie care are nevoie, mereu, de innoiri expresive. 
In raport cu starea literaturii contemporane, Alexa Gavril Bale nu este in contratimp, ci in avangarda.