Tinerete ciudata. Moartea cotidiana. Asteptand ceasul de apoi - Dinu Pillat
DESCRIERE
Editie ingrijita, postfata si note de Monica Pillat
Aceasta este prima editie care reuneste intr-un singur volum cele trei romane ale lui Dinu Pillat, Tinerete ciudata, Moartea cotidiana si Asteptand ceasul de apoi, scrise in intervalul 1942–1955. Editura Humanitas ofera astfel cititorilor sai privilegiul de a urmari evolutia viziunii narative a scriitorului intr-un triptic unitar si ascendent. Abia acum, puse impreuna, textele incep sa-si influenteze reciproc continuturile, comunica unele cu altele si devin la lectura etapele unei introspectii captivante. Oprindu-ne cu privirea asupra titlurilor, constatam de indata ca, daca primele doua stau sub semnul tranzitoriului, cel de-al treilea ne propune dramatica anticipare a Judecatii divine de la capatul timpului. Parcurgerea romanelor ne poarta de la iluzii si marasm la zbuciumul crescand al unor personaje care presimt ca trairile si faptele lor, consumate in registrul timpului liniar ireversibil, vor fi cantarite postum, din perspectiva apocaliptica. Iar aceasta dualitate se reflecta si in structurarea intregului ansamblu: daca romanele Tinerete ciudata (alcatuit din sapte parti) si Moartea cotidiana (alcatuit din doua parti cu 14, respectiv sapte capitole) stau sub semnul cifrei 7 – si al multiplului sau – ce ar putea figura carligul efemer al existentei, Asteptand ceasul de apoi (conceput in opt sectiuni) se situeaza in perimetrul cifrei 8, care sugereaza grafic atat infinitul, cat si tainica evaluare din «inalt» a actiunii petrecute in planul de «jos». — MONICA PILLAT
DINU PILLAT, fiul poetului Ion Pillat si al pictoritei Maria Pillat-Brates, s-a nascut pe 19 noiembrie 1921 la Bucuresti. A facut clasele primare si secundare la Liceul Spiru Haret din Bucuresti, debutand cu proze lirice si critica literara in paginile revistei scolii, Vlastarul. Intre 1940 si 1944 a urmat cursurile Facultatii de Litere si Filozofie din Bucuresti, unde a cunoscut-o pe viitoarea lui sotie, Cornelia (Nelli) Filipescu. Dupa absolvirea facultatii a devenit asistentul profesorului G. Calinescu la Catedra de istorie a literaturii romane moderne. Si-a sustinut teza de doctorat, sub indrumarea lui G. Calinescu, in 1947, cu studiile Romanul de senzatie in literatura romana din a doua jumatate a secolului al XIX-lea si Contributiuni la biografia lui Ion Pillat. In acelasi an, in urma unei restructurari pe criterii politice, a fost indepartat de la catedra. Intre 1950 si 1956 a lucrat pe un post de casier si apoi de pontator la cooperativa de praf de sange „Muntenia". In toamna lui 1956, G. Calinescu a reusit sa-l aduca la Institutul de Istorie Literara si Folclor, al carui director devenise, pe un post de cercetator. Arestat de Securitate in primavara lui 1959, este anchetat si inculpat in asa-numitul „proces al intelectualilor", in „lotul Noica-Pillat"; i se da o condamnare de 25 de ani munca silnica si 10 ani degradare civica pentru „crima de uneltire impotriva ordinii sociale", unul dintre principalele capete de acuzare fiind romanul Asteptand ceasul de apoi, scris in 1948 si dat ulterior spre lectura unor cunoscuti, inculpati si ei in proces. Eliberat din inchisoare in 1964, in urma amnistiei generale a detinutilor politici, e reincadrat in acelasi an la institutul condus de G. Calinescu. In 1975, in urma unei noi restructurari pe criterii politice, este dat afara si retrogradat pe un post de documentarist la Biblioteca Centrala Universitara. Bolnav de cancer, moare pe 5 decembrie 1975.
Scrieri publicate. Romane: Tinerete ciudata (Ed. Moderna, Bucuresti, 1943), Moartea cotidiana (Ed. Vatra, Bucuresti, 1946); aceste doua romane, impreuna cu Jurnalul unui adolescent, au aparut ulterior intr-un singur volum, sub titlul Tinerete ciudata (Ed. Minerva, Bucuresti, 1984), iar apoi sub titlul Tinerete ciudata si alte scrieri (Ed. Humanitas, Bucuresti, 2011); Asteptand ceasul de apoi (Ed. Humanitas, Bucuresti, 2010). Studii si monografii: Mozaic istorico-literar (EPL, Bucuresti, 1969; ed. a II-a, Ed. Eminescu, Bucuresti, 1971), Ion Barbu (Ed. Tineretului, Bucuresti, 1969), Dostoievski in constiinta literara romaneasca (Cartea Romaneasca, Bucuresti, 1976), Itinerarii istorico-literare, ed. de George Muntean (Ed. Minerva, Bucuresti, 1978); ultima lucrare a aparut ulterior intr-o editie adaugita, sub titlul Spectacolul rezonantei. Eseuri, evocari, sinteze, ed. de Monica Pillat si George Ardeleanu (Ed. Humanitas, Bucuresti, 2012).
Categorii librarie online
-Edituri /Promotii
-Cărţi noi
-- 31,46 leiPRP: 34,95 lei (-9,99%)
- 35,20 leiPRP: 40,00 lei (-12%)
- 22,00 leiPRP: 25,00 lei (-12%)
Promoţii
-- 31,46 leiPRP: 34,95 lei (-9,99%)
- 35,20 leiPRP: 40,00 lei (-12%)
- 22,00 leiPRP: 25,00 lei (-12%)
RECENZII