Strigonia proxima - Mihai Surubaru

Mereu am fost intrigat de expresia arhaica „l-a inghitit pamantul”! Daca la inghitit, probabil ca i-a fost foame! Daca i-a fost foame si l-a inghitit, probabil ca l-a si mestecat! Intr-o zi, cand faceam o plimbare terapeutica prin Parcul Tineretului, deodata si din nimic, asfaltul s-a crapat brusc, scrasnind lugubru si eu m-am prabusit in hau! Cu acelasi scrasnet, crevasa s-a inchis in urma mea, iar eu am inceput sa ma prabusesc in bezna. Am cazut pe pardoseala de gresie, decorata stil „mudejar” a unei sali de muzeu! Era „Muzeul Coridei” din Madrid! Pe peretii cu tablouri ce infatisau scene de corida si toreadori celebri, il recunosc pe El Cordobez si pe Manolete, campioni in asasinarea prin strapungere cu spada a sute de tauri! Vad casete de sticla cu costume de toreadori, alaturi de care sclipeau spade cu miros de sange, si „banderille” cu cocarde colorate! De afara se auzeau la unison strigate profesionale: Olé! Olé! Olé! Probabil ca era o corida fanatizata de mirosul de sange, ce astepta, ori moartea taurului ori moartea toreadorului! De nu stiu unde, probabil adusa de curentul unei ferestre deschise, o ureche sangeranda de taur, ma loveste direct in frunte!

Urechea este un trofeu ravnit de toti fanaticii din tribune, doritori de sange proaspat. Cum naiba a nimerit in fruntea mea, e greu de explicat! Dau sa ma ridic din pat si sa merg la baie! Cand ridic patura, pe cearsaful alb, intr-o pata mare de sange, se zvarcolea o ureche de taur din care inca se mai scurgea sange! Acum ce sa fac? / Mihai Surubaru

RECENZII