Strada Postei, numarul fara intoarcere - Stefan Dimitriu

Eroul principal al romanului Strada Postei, numarul fara intoarcere este autorul insusi – Stefan Dimitriu, fiul unor invatatori destoinici dintr-un sat din apropierea Barladului, devotati misiunii lor de luminatori ai satelor, insufletiti de un patriotism fierbinte si, in acelasi timp, un exemplu pentru toti cei din jur pentru felul in care stiau sa-si organizeze gospodaria si sa-si sporeasca astfel necontenit, prin munca cinstita, avutul. Dar toate acestea pana la asa-zisa eliberare a tarii de catre trupele sovietice, cand peste Romania se lasa noaptea neagra a unui regim bestial, numit socialist care, sub pretextul luptei de clasa, distrugea toata ordinea normala a lucrurilor.
Parcurgand filele acestei carti, il vom urmari pe autor de-a lungul unui drum din cale-afara de anevoios, incepand de la refugiul familiei sale din calea razboiului, pentru salvarea in primul rand fizica, si apoi de-a lungul unui lung sir de ani incarcati de amenintari, interdictii, capcane si primejdii de tot felul. Vom fi astfel, alaturi de el, de copilul alungat la un moment dat din sat cu ce-i mai ramasese din familia sa (mama si cei doi frati, in absenta tatalui, trimis la inchisoare), in cel de al doilea refugiu al sau (de asta data, politic), tot in Ploiestiul ales pentru a doua oara ca cetate de scapare, insotindu-l prin atelierul de croitorie condus – ce miracol al intamplarii! – de tatal poetului Nichita Stanescu, unde se angajeaza o vreme ca ucenic, ori printr-un mare santier de constructii, unde trudeste ca muncitor necalificat, ori prin salile de clasa ale liceului seral, neingaduit apoi multi ani la invatamantul universitar si continuand sa-si castige bucata de paine in cele mai diverse moduri, niciodata invins, niciodata resemnat. Hartuit in permanenta de autoritatile comuniste dar si de marile intrebari ale existentei, el isi gaseste refugiul in scris ori isi cauta raspunsurile cele mai potrivite in cartile de tot felul din biblioteca din casa matusii (o „fosta” si ea!), printre care si aceea a filosofului neamt Schopenhauer, care-i panseaza toate ranile lui de proscris.
Multimea si diversitatea personajelor, intamplarile si scenele de viata palpitante, adesea neobisnuite, scenele pasionate de dragoste, stralucirea si generozitatea descrierilor de natura si, alaturi de toate acestea, umorul uneori duios, alteori coroziv, dar intotdeauna de buna calitate, care insoteste multe din paginile cartii, vor prilejui cititorilor o lectura nu numai instructiva, dar si deosebit de agreabila.