O intrebare fundamentala ii preocupa pe toti pasionaþii de istoria lumii: de ce tocmai occidentalii au descoperit si dezvoltat cel mai mult stiinta? De ce nu au facut-o chinezii, musulmanii, indienii sau aztecii? Ce poate explica destinul paradoxal al acestei peninsule a Euroasiei si progresul pe care l-a realizat intr-un moment decisiv si determinant in materie de tehnica? Numerosi autori, printre care Braudel, Baechler sau Diamond au incercat sa schiteze un raspuns, privilegiind fie o abordare economica, fie una sociala, fie una de mediu. (…)
Dar niciun autor nu a reusit, totusi, sa stabileasca faptul ca, in spatele miracolului european, se afla o lege stiintifica. Este tocmai ceea ce incearca sa demonstreze fizicianul David Cosandey in vasta sa lucrare de sinteza de aproape 900 de pagini.
Ipoteza sa de pornire este ca, pentru orice dezvoltare stiintifica, cunoscuta de cele patru civilizatii mondiale (Europa occidentala, China, India, Islam) la momente diferite ale istoriei lor, a existat, in mod cert, o elita stiintifica. Societatea trebuie sa fie suficient de stabila pentru a permite aparitia unei clase de cercetatori care sa posede suficient timp si venituri pentru a se consacra pe deplin cercetarilor. Cosandey asociaza aceasta stabilitate cu doi factori: prosperitatea sau, cel putin, cresterea economica si divizarea spatiului civilizational in entitati stabile, a caror rivalitate, nefiind una distrugatoare, constituie un stimulent pentru stiintele aplicate.

Jacques Demorgon (n. 1929) este filosof si sociolog. A fost profesor la universitatile din Bordeaux, Reims, Paris, formator si consultant la ENA, expert pe langa Unesco. Studiaza genezele interculturale ale societatilor, intr-o perspectiva civilizationala cosmopolitica. In limba romana, a aparut deja volumul Omul antagonist (2017).
Alte publicatii ale lui Jacques Demorgon: L’histoire interculturelle des sociétés. Pour une information monde (2002); Complexité des cultures et de l’interculturel. Contre les pensées uniques (2010); Déjouer l’inhumain. Avec Edgar Morin (2010); Complexité des cultures et de l’interculturel. Contre les pensées uniques (2015).

Étienne Klein (n. 1958) este fizician si filosof al stiintelor. Conduce Laboratorul de cercetare asupra stiintelor materiei din Paris, fiind totodata pasionat de popularizarea problemelor legate de fizica cuantica si de fizica particulelor. A participat la numeroase proiecte internationale majore, intre care si proiectarea acceleratorului de particule (Large Hadron Collider) al CERN.
Dintre numeroasele sale publicatii, amintim: Conversations avec le Sphinx, les paradoxes en physique (1991); Regards sur la matière. Des quanta et des choses, cu Bernard d’Espagnat (1993); Le temps (1995); L’unité de la physique (2000); Petit voyage dans le monde des quanta (2004); Les Secrets de la matière (2008); Le Small Bang des nanotechnologies (2011); Tout n’est pas relatif (2017); Ce qui est sans être tout à fait. Essai sur le vide (2019).