Statul sunt eu! Participare protestatara vs. democratie reprezentativa in Romania postcomunista - Alexandru Radu, Daniel Buti

In istoria de peste un sfert de secol a Romaniei postcomuniste, trei sunt momentele care materializeaza schimbari politice majore, in primul rand guvernamentale, generate sub presiunea populara. Primul astfel de moment s‐a consumat aproape de debutul postcomunismului romanesc, in septembrie 1991. Atunci, in contextul asaltului minerilor din Valea Jiului asupra Bucurestiului, guvernul Roman, rezultat al „alegerilor fondatoare”, din 20 mai 1990, a fost inlocuit cu guvernul Stolojan, care a functionat ca un guvern de tranzitie pana la alegerile generale din anul urmator. La distanta de mai bine de doua decenii, o a doua schimbare politica de anvergura a fost determinata de populatia iesita in strada, un eveniment aparent minor constituind detonatorul exploziei curentului ostil regimului Basescu. Astfel, in februarie 2012, guvernul Boc II, constituit in urma alegerilor prezidentiale din 2009, a fost inlocuit cu guvernul Ungureanu, pentru ca, dupa numai doua luni si jumatate, acesta sa fie demis prin motiunea de cenzura votata de noua majoritate parlamentara a USL. In fine, doar trei ani mai tarziu, guvernul condus de Victor Ponta a fost inlocuit cu guvernul nepartinic condus de independentul Dacian Ciolos, ca solutie prezidentiala la valul de critici populare la adresa clasei politice, manifestat in strada dupa tragedia de la clubul Colectiv.

Generic, toate aceste trei episoade se subsumeaza tiparelor democratiei participative, fiind forme specifice ale participarii protestatare. In acelasi timp, se individualizeaza prin apropierea de modelul democratiei directe sau, invers spus, prin distantarea de modelul democratiei reprezentative (indirecte), ce are la baza rolul de veriga al partidelor politice, legatura realizata de acestea intre guvernati si guvernanti. Le‐am putea, deci, considera drept forme de restaurare a puterii demos‐ului, indreptatit astfel sa afirme: „Statul sunt eu!”. Acesta este perspectiva din care le analizam.

Mineriada din 1991, Primavara de la Bucuresti din 2012 si Revolutia politica din 2015, constituie, asadar, subiectele pentru tot atatea capitole ale cartii noastre, care vor pune in evidenta, alaturi de fundamentul comun al actiunii populare, cauzele, modalitatile de desfasurare si consecintele lor politice specifice. In mod firesc insa, vom debuta cu un capitol dedicat corelatiei democratie – participare publica, atat sub aspectele sale teoretice, cat si sub cele practice romanesti. Dupa cum, in final, vom propune o explicatie concluziva pentru semnificatiile celor trei momente analizate. Astfel structurata, lucrarea noastra apare, in buna masura, ca o intreprindere istorica – in favoarea careia pledeaza si cronologiile anexate –, utila in primul rand celor interesati de rememorarea momentelor semnificative ale evolutiei Romaniei postcomuniste. Primordial, ea ramane ancorata domeniului politologic, al analizei politice. Obiectivul pe care ni‐l propunem este acela de a contribui la dezbaterea, poate insuficient animata, in legatura cu starea democratiei reprezentative romanesti.

RECENZII