Stapani si slujitori (Viata lui Joseph Roulin, Stapani si slujitori, Regele padurii) - Pierre Michon

„Ce e un mare pictor, dincolo de norocul talentului propriu? E neindoios cineva al carui apetit nemasurat pentru o conditie sociala superioara il face sa o ia razna intr-un exercitiu ce trece dincolo de diferentele sociale si pe care, din acea clipa, nicio faima nu-l va putea multumi: e aventura celui care, in paginile astea, poarta numele de Goya. Mai e, se prea poate, si un barbat care a crezut ca-si poate potoli prin maiestrie artistica atotputernicia dorintei, inchinandu-si opera unei desfatari intunecate, pana cand opera, sau propria lui constiinta, ii sopteste ca arta e acolo unde nu e atotputernicie: din comoditate, l-am numit Watteau pe acest barbat. E apoi cineva care, mai devreme sau mai tarziu, trebuie sa-si ia ramas-bun de la maestrii sai, de la arta si de la istoria ei, si sa invete ca orice artist e din nou singur, in fata unui comanditar covarsitor si greu de definit, in regiunile aride in care arta se invecineaza cu metafizica, iar exercitiul ei cu rugaciunea: am dorit ca un discipol obscur al lui Piero della Francesca sa se confrunte cu acest fapt.” Si – am putea continua spusele lui Pierre Michon – mai e zborul unei troici cu Jean Roulin, postasul lui Van Gogh, mujic si print, ori Claude le Lorrain si „viata la castel” a pictorilor peisagisti prin Italii baroce.

E, mai cu seama, magnetismul unei proze care se rasfata in culoare, in umbre si lumini, inchipuind povesti nemaiauzite despre maestrii evadati din locurile comune in care i-a proiectat Istoria.

Pierre Michon s-a nascut in 28 martie 1945, in regiunea Creuse. A urmat studii de literatura la Universitatea din Clermont-Ferrand si a fost actor inainte de a se consacra exclusiv scrisului. A debutat editorial tarziu, in anul 1984, cu romanul Vies minuscules (Gallimard, Premiul France Culture 1984; Vieti minuscule, trad. de Ariadna Combes, Roxana Vicoveanu si Emanuel Bod, Dacia, 2000), carte devenita clasica si care a contribuit la reinnoirea literaturii franceze contemporane, introducand toposul inedit al minusculului si marcand intoarcerea la subiect si la fictiune. In operele ulterioare, Michon construieste interesante si controversate biografii literare, fie consemnand elemente din vietile unor pictori, precum Vincent Van Gogh (Vie de Joseph Roulin, Verdier, 1988), Francisco de Goya, Antoine Watteau, Piero della Francesca (Maitres et Serviteurs, Verdier, 1990) sau Claude le Lorrain (Le Roi du bois, 1996), fie revizitand figurile unor scriitori canonici ca Rimbaud (Rimbaud le fils, Gallimard, 1991), Balzac, Hugo, Flaubert, Cingria, Faulkner sau Beckett (Trois auteurs, Verdier, 1997; Corps du roi, 2002). Sa amintim, de asemenea, povestirile plasate in vremurile apuse ale barbariei ori ale Evului Mediu, precum L’Empereur d’Occident (Fata Morgana, 1989), Mythologies d’hiver (Verdier, 1997) si Abbes (Verdier, 2002), precum si romanele Les Onze (Verdier, 2009; Cei unsprezece, trad. de Livia Titieni, Grinta, 2012), distins cu Marele Premiu pentru roman al Academiei Franceze in 2009, La Grande Beune (Verdier, 1996), cu continuarea sa, Les deux Beune (Verdier, 2023). Pentru intreaga opera a primit, printre altele, Premiul „Petrarca” in 2010, Premiul „Franz Kafka” in 2019 si Premiul Bibliotecii Nationale a Frantei in 2022.

RECENZII