Spre infinit - Elena Costandin

poezii crestine

credinta, speranta, dragoste, dor

Cine si-ar fi putut imagina ca infinitul poate fi cuprins chiar de inima omului? A fost sadit in noi, in fiecare, de Creatorul nostru. Omul nu este doar o fiinta finita, cum afirma gandirea contemporana, ci si o fiinta infinita. Insatisfactia omului in fata finitului, aspiratia sa catre infinit sunt manifestari ale divinului in om, sunt marturia omului in ceea ce priveste existenta lui Dumnezeu si nu doar a lumii.

Spre infinit, spre nepatruns,

Ades calatorim cu gandul…

Spre locul unde e ISUS.

Iar cand vom parasi pamantul,

Pe langa mii de galaxii,

Noi vom zbura – a Sa mireasa –

Spre infinit, spre vesnicii,

Stiind ca vom ajunge ACASA.

In cele din urma, depinde de fiecare ce alege: Sa urce spre lumina sau sa coboare in abis. Dragostea lui Dumnezeu este aceeasi pentru fiecare.

RECENZII