Splendoarea ascunsa - Osho

 

Aceasta carte contine discursurile tinute de Osho in martie 1987 deci cu aproximativ 3 ani inainte de trecerea in nefiinta a autorului. Este normal ca aceasta carte sa fie incarcata de adevaruri pure.

 

Cartea este un pelerinaj in căutarea a ceea ce adesea, fiecare dintre noi, am simțit in anumite momente ale vieții ca ne lipsește, pentru a fi compleți. Este vorba de ceea ce Oho numește „Splendoarea ascunsă”

În acest volum Osho, prin răspunsurile iluminatoare la întrebări pertinente și autentice, ne îndeamnă să ne desfășurăm întreaga viață și căutare spirituală cu inocență copilărească, cu mult curaj, cu bucurie și umor... stări de a fi pe care Osho le descrie ca fiind "splendoarea ascunsă" din fiecare. 

Osho este un nonconformist declarat. Viața sa s-a desfășurat pur, ca a unui copil, fără vreun crez special, fără a urma vreo doctrină. A dus o viață ca o flacără luminoasă; nu s-a conformat nici unei "valori" declarate de societate și nici unei religii uscate și perimate. Nu i-a fost frică de consecințe și și-a trăit viața fără teamă de pericole, scufundându-se adânc în râuri periculoase ca și în cele mai întunecate abisuri. 

Acum si aici el ne îndeamnă și pe noi să intrăm în Necunoscut, să ne descoperim frumusețea interioară și să ne trăim viața pe "muchie de cuțit, la potențialul nostru maxim. 

În „Splendoarea ascunsă” întrezărim un Osho care îi poate surprinde, întrucâtva, pe unii dintre noi: vulnerabil într-un fel omenesc, dezamăgit de cei spre care și-a revărsat iubirea fără rezerve de-a lungul anilor, trădat în optimismul lui de superficialitatea acestei lumi și de rătăcirile constante ale oamenilor. Un Osho care mărturisește, într-unul dintre discursurile reunite în această carte: „Unul dintre cele mai semnificative lucruri pe care le-am învățat e să nu mă întristez când trădați, să nu mă simt mâhnit atunci când o luați pe drumuri greșite – de fapt, nici măcar să nu mă aștept de la voi să vă încredeți în mine. (...) Iisus a fost trădat doar o dată, de către un discipol. Eu am fost trădat continuu de-a lungul multor ani, aproape atâtor ani câți a trăit Iisus pe pământ – treizeci și trei de ani. Atâția oameni în care am avut încredere totală m-au trădat cu atâta ușurință. A existat o vreme când erau gata să moară pentru mine și apoi un lucru mărunt... dacă nu le-am împlinit așteptările, pe care nu m-am învoit niciodată să le împlinesc, iubirea lor s-a transformat într-o mare ură. Același om care era gata să moară pentru mine e gata să mă omoare.” 

Cu mai puțin de trei ani înainte să-și părăsească trupul, fragilul Osho din paginile cărții de față dezvăluie, delicat și pentru câteva clipe numai, răni pe care le poartă în suflet. Răni altminteri nu ușor de ghicit, fiindcă jovialitatea lui binecunoscută și insistențele lui, de-a lungul anilor, că suferința e un sentiment complet străin de el ne-au creat, poate, o imagine a unui iluminat invulnerabil. Însă ne spune el acum: „Faptul de a fi fost în compania voastră de-a lungul acestor trei decenii nu a însemnat o învățare, ci doar o descoperire – am descoperit că nu există niciun om în lume care să fie atât de lucid încât să-l poți măcar numi prieten, atât de lucid încât să-l poți măcar numi iubit. Aceasta n-a fost o învățare, ci e pur și simplu o descoperire pas cu pas, pe măsură ce am ajuns să cunosc ființele omenești.” 

Totuși, ca un veritabil maestru spiritual, își continuă până la capăt misiunea pe care și-a asumat-o. Răspunde, cum a făcut-o mereu, întrebărilor mai mult sau mai puțin semnificative ale căutătorilor spirituali, vine în întâmpinarea nevoilor lor, îi ține de mână pe drumul necunoscut și imprevizibil al căutării de sine: „Am să fac mai departe tot ceea ce simt că e necesar pentru creșterea conștiinței voastre. (...) Poate că sunt șanse să fie salvați câțiva oameni – și pentru ei continui să construiesc o Arcă a lui Noe, știind cât se poate de bine că e posibil ca atunci când Arca lui Noe va fi gata, să nu mai fi rămas nimeni care să poată fi salvat. Se poate ca fiecare să fi plecat pe drumul său.” 

Cartea este un pelerinaj in căutarea a ceea ce adesea, fiecare dintre noi, am simțit in anumite momente ale vieții ca ne lipsește, pentru a fi compleți. Este vorba de ceea ce Oho numește „Splendoarea ascunsă” 

În acest volum Osho, prin răspunsurile iluminatoare la întrebări pertinente și autentice, ne îndeamnă să ne desfășurăm întreaga viață și căutare spirituală cu inocență copilărească, cu curaj, cu bucurie și umor... stări de a fi pe care Osho le descrie ca fiind "splendoarea ascunsă" din fiecare. 

Osho este un nonconformist declarat. Viața sa s-a desfășurat pur, ca a unui copil, fără vreun crez special, fără a urma vreo doctrină. A dus o viață ca o flacără luminoasă; nu s-a conformat nici unei "valori" declarate de societate și nici unei religii uscate și perimate. Nu i-a fost frică de consecințe și și-a trăit viața fără teamă de pericole, scufundându-se adânc în râuri periculoase ca și în cele mai întunecate abisuri. 

Acum si aici el ne îndeamnă și pe noi să intrăm în Necunoscut, să ne descoperim frumusețea interioară și să ne trăim viața pe "muchie de cuțit, la potențialul nostru maxim. 

În „Splendoarea ascunsă” întrezărim un Osho care îi poate surprinde, întrucâtva, pe unii dintre noi: vulnerabil într-un fel omenesc, dezamăgit de cei spre care și-a revărsat iubirea fără rezerve de-a lungul anilor, trădat în optimismul lui de superficialitatea acestei lumi și de rătăcirile constante ale oamenilor. Un Osho care mărturisește, într-unul dintre discursurile reunite în această carte: „Unul dintre cele mai semnificative lucruri pe care le-am învățat e să nu mă întristez când trădați, să nu mă simt mâhnit atunci când o luați pe drumuri greșite – de fapt, nici măcar să nu mă aștept de la voi să vă încredeți în mine. (...) Iisus a fost trădat doar o dată, de către un discipol. Eu am fost trădat continuu de-a lungul multor ani, aproape atâtor ani câți a trăit Iisus pe pământ – treizeci și trei de ani. Atâția oameni în care am avut încredere totală m-au trădat cu atâta ușurință. A existat o vreme când erau gata să moară pentru mine și apoi un lucru mărunt... dacă nu le-am împlinit așteptările, pe care nu m-am învoit niciodată să le împlinesc, iubirea lor s-a transformat într-o mare ură. Același om care era gata să moară pentru mine e gata să mă omoare.” 

Cu mai puțin de trei ani înainte să-și părăsească trupul, fragilul Osho din paginile cărții de față dezvăluie, delicat și pentru câteva clipe numai, răni pe care le poartă în suflet. Răni altminteri nu ușor de ghicit, fiindcă jovialitatea lui binecunoscută și insistențele lui, de-a lungul anilor, că suferința e un sentiment complet străin de el ne-au creat, poate, o imagine a unui iluminat invulnerabil. Însă ne spune el acum: „Faptul de a fi fost în compania voastră de-a lungul acestor trei decenii nu a însemnat o învățare, ci doar o descoperire – am descoperit că nu există niciun om în lume care să fie atât de lucid încât să-l poți măcar numi prieten, atât de lucid încât să-l poți măcar numi iubit. Aceasta n-a fost o învățare, ci e pur și simplu o descoperire pas cu pas, pe măsură ce am ajuns să cunosc ființele omenești.” 

Totuși, ca un veritabil maestru spiritual, își continuă până la capăt misiunea pe care și-a asumat-o. Răspunde, cum a făcut-o mereu, întrebărilor mai mult sau mai puțin semnificative ale căutătorilor spirituali, vine în întâmpinarea nevoilor lor, îi ține de mână pe drumul necunoscut și imprevizibil al căutării de sine: „Am să fac mai departe tot ceea ce simt că e necesar pentru creșterea conștiinței voastre. (...) Poate că sunt șanse să fie salvați câțiva oameni – și pentru ei continui să construiesc o Arcă a lui Noe, știind cât se poate de bine că e posibil ca atunci când Arca lui Noe va fi gata, să nu mai fi rămas nimeni care să poată fi salvat. Se poate ca fiecare să fi plecat pe drumul său.” 

Cartea este un pelerinaj in căutarea a ceea ce adesea, fiecare dintre noi, am simțit in anumite momente ale vieții ca ne lipsește, pentru a fi compleți. Este vorba de ceea ce Oho numește „Splendoarea ascunsă” 

În acest volum Osho, prin răspunsurile iluminatoare la întrebări pertinente și autentice, ne îndeamnă să ne desfășurăm întreaga viață și căutare spirituală cu inocență copilărească, cu curaj, cu bucurie și umor... stări de a fi pe care Osho le descrie ca fiind "splendoarea ascunsă" din fiecare. 

Osho este un nonconformist declarat. Viața sa s-a desfășurat pur, ca a unui copil, fără vreun crez special, fără a urma vreo doctrină. A dus o viață ca o flacără luminoasă; nu s-a conformat nici unei "valori" declarate de societate și nici unei religii uscate și perimate. Nu i-a fost frică de consecințe și și-a trăit viața fără teamă de pericole, scufundându-se adânc în râuri periculoase ca și în cele mai întunecate abisuri. 

Acum si aici el ne îndeamnă și pe noi să intrăm în Necunoscut, să ne descoperim frumusețea interioară și să ne trăim viața pe "muchie de cuțit, la potențialul nostru maxim. 

În „Splendoarea ascunsă” întrezărim un Osho care îi poate surprinde, întrucâtva, pe unii dintre noi: vulnerabil într-un fel omenesc, dezamăgit de cei spre care și-a revărsat iubirea fără rezerve de-a lungul anilor, trădat în optimismul lui de superficialitatea acestei lumi și de rătăcirile constante ale oamenilor. Un Osho care mărturisește, într-unul dintre discursurile reunite în această carte: „Unul dintre cele mai semnificative lucruri pe care le-am învățat e să nu mă întristez când trădați, să nu mă simt mâhnit atunci când o luați pe drumuri greșite – de fapt, nici măcar să nu mă aștept de la voi să vă încredeți în mine. (...) Iisus a fost trădat doar o dată, de către un discipol. Eu am fost trădat continuu de-a lungul multor ani, aproape atâtor ani câți a trăit Iisus pe pământ – treizeci și trei de ani. Atâția oameni în care am avut încredere totală m-au trădat cu atâta ușurință. A existat o vreme când erau gata să moară pentru mine și apoi un lucru mărunt... dacă nu le-am împlinit așteptările, pe care nu m-am învoit niciodată să le împlinesc, iubirea lor s-a transformat într-o mare ură. Același om care era gata să moară pentru mine e gata să mă omoare.” 

Cu mai puțin de trei ani înainte să-și părăsească trupul, fragilul Osho din paginile cărții de față dezvăluie, delicat și pentru câteva clipe numai, răni pe care le poartă în suflet. Răni altminteri nu ușor de ghicit, fiindcă jovialitatea lui binecunoscută și insistențele lui, de-a lungul anilor, că suferința e un sentiment complet străin de el ne-au creat, poate, o imagine a unui iluminat invulnerabil. Însă ne spune el acum: „Faptul de a fi fost în compania voastră de-a lungul acestor trei decenii nu a însemnat o învățare, ci doar o descoperire – am descoperit că nu există niciun om în lume care să fie atât de lucid încât să-l poți măcar numi prieten, atât de lucid încât să-l poți măcar numi iubit. Aceasta n-a fost o învățare, ci e pur și simplu o descoperire pas cu pas, pe măsură ce am ajuns să cunosc ființele omenești.” 

Totuși, ca un veritabil maestru spiritual, își continuă până la capăt misiunea pe care și-a asumat-o. Răspunde, cum a făcut-o mereu, întrebărilor mai mult sau mai puțin semnificative ale căutătorilor spirituali, vine în întâmpinarea nevoilor lor, îi ține de mână pe drumul necunoscut și imprevizibil al căutării de sine: „Am să fac mai departe tot ceea ce simt că e necesar pentru creșterea conștiinței voastre. (...) Poate că sunt șanse să fie salvați câțiva oameni – și pentru ei continui să construiesc o Arcă a lui Noe, știind cât se poate de bine că e posibil ca atunci când Arca lui Noe va fi gata, să nu mai fi rămas nimeni care să poată fi salvat. Se poate ca fiecare să fi plecat pe drumul său.”