Spatiul sacru in orasul medieval. Perspective arheologice si istorice - Maria Cringaci Tiplic

O importanta majora in viata cotidiana si spirituala a oamenilor in Evul Mediu a avut „spatiul sacru”, un concept care pare a „descrie aproape intregul domeniu al religiosului” si otema care a captat frecvent, in ultimele doua decenii, interesul specialistilor in studiimedievale. Paradigma „spatiului sacru”, initiata de Mircea Eliade, a fost dezvoltata ulterior de numerosi exegeti, oferindu-se multe fatete ale interpretarii, devenind o directie de cercetare asociata stiintelor de granita si stiintelor complementare si fiind disputata de specialisti din diferite domenii: sociologie, filozofie, teologie, antropologie, arheologie, istorie, istoria artei, arhitectura, aceasta diversitate confirmand complexitatea subiectului. Deseori s-a aratat ca oamenii medievali au acordat, incepand cu secolul al X-lea, o importanta ridicata „actului de definire atunci cand delimitau spatiul” prin actiunile lor de consacrare a bisericilor si a cimitirelor, prin liturghii sau ceremonii religioase specifice. Astfel, „atat aspectul exterior al unei biserici, cat si locul ei in peisaj contribuiau adesea la distingerea sa de cladirile inconjuratoare si indicau statutul sau ca loc sfant”. Prin construirea impunatoarelor catedrale, a bisericilor cu impresionantele lor programe iconografice si a capelelor dedicate anumitor sfinti, prin conectarea acestor spatii sacre prin rute de pelerinaj si procesiuni s-a creat un peisaj religios caruia, pe langa perceptia vizuala, i se adaugau si alte distinctii senzoriale precum: sunetul clopotelor, al toacei sau al cantarilor liturgice (care „defineau auditiv sacrul”), mirosul tamaii prin ardere (care „separa divinul de mirosurile lumii”), lumina razelor de soare (care prin modul de iluminare a spatiilor interioare ale bisericii, uneori prin vitralii, aducea omul mai aproape de Dumnezeu, sau ale celei din mediul ortodox, simboliza „ridicarea sufletului din sfera sumbra si mistica mireana spre cer si lumina divina”), or lumina lumanarilor asezate pe altar sau folosite la procesiuni. (din „Introducere”)
 

RECENZII