Slava lui Dumnezeu. O estetica teologica. Volumul VII. Teologie. Noul Testament - Hans Urs von Balthasar

Nu un „concept” − conceptul de slava − urmeaza a fi „analizat” aici, ci un cifru al plenitudinii se vrea integrat in aceasta plenitudine. Interesul nostru este sintetic; tocmai de aceea ultima teologie neotestamentara, cea ioanica, ne va fi mereu punctul de fuga si destinatia, desi toate teologiile neotestamentare raman intr-o permanenta miscare de avansare (in meditatia mereu deschisa a Bisericii) si de inaltare (spre Dumnezeu). Importante pentru noi sunt viitorul si gura de varsare, iar nu categoriile ce-au trebuit integrate in stadiul in care erau inca sursa, material, conditie. Ci doar unicul lucru ce vrea sa se exprime prin toate acestea: pe el il urmarim, fara sa ne inchipuim ca l-am fi cucerit (Filipeni 3, 12 sq.).
Vechiul Testament este si ramane introducerea teologica si prin urmare si epistemologica pentru intelegerea celui Nou. Chiar apostolul paganatatii nu-si poate scuti ascultatorii de o sinopsa a istoriei mantuirii, oricat de mult le-ar lua altminteri din povara vechilor observante. Cata credinta veterotestamentara trebuie sa le atribuie Pavel cititorilor sai din Roma, in majoritate pagani, daca trebuie sa lupte simultan pe doua fronturi, unul iudaist si altul antilegalist! Tocmai prin frangerea ei la mijloc Scriptura isi oglindeste continutul unic, indivizibil: mantuire trecand prin judecata. Vechiul Testament este, la capatul sau, un singur strigat cerand implinirea, incapabil de a contura catusi de putin forma acestei impliniri pe care o postuleaza prin intrega lui structura. Retrospectiv insa, de la implinirea in Hristos, se poate arata ca tocmai aceasta forma, si numai ea, corespunde celor postulate, dar se vede totodata ca, din fragmentele disponibile Vechiului Testament, aceasta forma nu s-ar fi putut rotunji niciodata in intregimea ei. Caci intregul nu exista in fragmente ca in piesele unui puzzle prea dificil pentru un copil, caruia un adult ii ajuta sa-l compuna; ci el a rezultat abia printr-o sinteza posibila numai lui Dumnezeu si absolut de nedescoperit pentru om. Si totusi omul avea toate piesele, ea se afla in acele fragmente, astfel incat, retrospectiv, omul a putut s-o recunoasca, dar a trebuit s-o recunoasca in acelasi timp ca opera unica a lui Dumnezeu in istorie.