Serghei Esenin. Din tenebrele mortii, spre glorie universala - Grigore Codrescu

Literatura rusa a fascinat nu doar prin densitatea valorilor de geniu, ori prin bogatia formelor stilistice, pe care le intalneste iubitorul de literatura universala de la Antioh Cantemir si Gogol, pana la Lev Nicolaevici Tolstoi sau Esenin. Noi, cei care am fost la scoala prin anii sovietizarii, abia recent ne-am mai curatit de zgura stalinista. Mai ales ca, iata, descoperim la cel care proclamase Sunt ultimul poet cu satu-n glas ca visa si sa fie invatator, cand era la scoala, si tarziu de tot s-a urcat intr-un avion sa calatoreasca in Occidentul Europei. Desigur, multe le-am aflat prea tarziu; despre crimele staliniste, ori duplicitatea liderilor regimului sovietic, pe cand valahii si moldovenii visau sa se uneasca cu transilvanenii, cum va fi visat elita romaneasca in secolul al XIX-lea.
Ironia istoriei iata ca face acum sa ne preocupe, chiar pe unul dintre noi, un poet genial rus  Serghei Esenin , martor si participant la Revolutia Bolsevica, declansata de Vladimir Ilici Ulianov Lenin, cel care ceruse ca tarul Nicolae cu sotia sa si toti copiii lor sa fie executati fara greseala in oraselul de dincolo de Urali, unde fusesera detinuti intr-o casa mare cu un beci misterios, chiar dupa rasturnarea guvernului social-democrat al lui Kerenski; cand puternica nobilime rusa fugise din tara, sau organizase trupe militare instruite ani de zile si dadeau lupte crancene in Siberia si in guberniile uriasului imperiu de la Nistru pana in Kamceatka si din Marea Nordului pana in Crimeea. Cineva din epoca zice ca a fost o lovitura de stat bine pusa la cale de clica lui Lenin  intelectualul rasat, ajutat si de germanii Kaizerului, care vedeau in asta o formula eficace de a sparge frontul Antantei (Anglia, Franta, Rusia); altii aduc in prim-plan stangaciile guvernarii lui Nicolae Romanov, sau asprimea si neomeniile autoritatilor, dar si suferintele si lipsurile provocate de Primul Razboi Mondial, la sfarsitul caruia vor muri marile imperii (Tarist, Austro-Ungar si Britanic), iar soldatii simpli din uriasa armata rusa, aflatoare in Romania si Polonia, au facut atata rau strategico-militar, insa si uman. Un haos de nedescris se rostogolea din Pirinei si pana in estul Siberiei, iar lumea, incremenita de o elita politica, lipsita de viziune si realism, si-a revenit, cate putin, doar dupa ce batalioanele americane au ajuns in Franta, iar principiile de autodeterminare nationala lansate de presedintele Wilson si acceptate de Lenin, pentru o vreme, s-au impus. Lumea actuala a rememorat anul acesta un veac de la aceasta tragedie a popoarelor europene.
In ce ne priveste pe noi, cei care suntem copiii celui de Al Doilea Razboi Mondial, ne-au marcat destul eroii romanelor antihitleriste, precum si faptul ca in chip discret si in soapta ne povesteau cei batrani cum a fost in batalia de la Cotul Donului, sau in tradarea de la Odessa, ori in incercarea maresalului Antonescu de a salva frontul de la Galati-Namoloasa. Cat priveste reziduurile depuse de manualele scolare din anii ’50 nu gasim calificative pentru falsificarea istoriei nationale romanesti.
*
Aprofundand insa, cate putin, subiectele istoriei traite, dar si cu ajutorul unor carti scrise de specialisti ce au demonstrat ca au si caracter, am avut revelatia unor adevaruri, deocamdata valabile macar partial.
Naivi, vulnerabili si dusi de nas, ne-am mirat cum au putut muri, in chip absurd, patru mari poeti rusi geniali, precum Puskin, Lermontov, Esenin si Maiakovski; cum de se pot gasi asemanari  mari sau mici  intre sfarsiturile lui Al. Odobescu, Nicolae Labis, Adrian Paunescu ori altii.
Ne-am concentrat apoi sa intelegem mai bine antinomiile ce l-au marcat pe Esenin: satul si lumea citadina; traditiile rusesti ale satului  psalmii biblici; Rusia si Occidentul, inclusiv S. U. A., cunoscute de Esenin direct; viata rural-primitiva a satului rus si tehnica elogiata de futuristii lui Marino; echitatea sociala clamata la inceputul Revolutiei lui Lenin si dictatura bolsevica instaurata rapid prin Securitatea dura de la Moscova.
Serban Cioculescu l-a calificat pe poetul rus, in cartea sa Aspecte lirice contemporane (Bucuresti, 1942), ca „un adolescent de geniu in dureroasa criza de crestere” (p. 287). Ne-a atras atentia discreta alunecare a divinului critic George Calinescu spre filosovietismul din anii postbelici, ca s-ar observa afinitati intre spiritul poeziei eseniene si cel al poeziei romanesti din primele decenii ale veacului trecut, in care accentele poporanist-taraniste se observau usor; observa si Eugen Lovinescu. E drept ca si registrul in care au fost unele talmaciri au contribuit la aceasta. Chiar G. Calinescu are un capitol in Istoria... sa intitulat Eseninistii.
*

Dificultatile aparute la conceperea unui eseu privind biografia si creatia unui poet ca Serghei Esenin vin dinspre istorie, tipul de personalitate al creatorului din Reazan, ori din faptul ca exegetii si biografii sai  romani in primul rand, au in interpretari spiritul epocii in care au trait (Eugen Lovinescu, George Calinescu, Serban Cioculescu  inainte de razboi), (Stefan Bitan  anii socialismului romanesc), Emil Iordache (anii postdecembristi) s. a. m. d. Insasi creatia poetului rus impune perspective diferite pentru o exegeza aplicata; caci poetului i s-a derulat biografia, doar de trei decenii (n. 1895- m. 1925) in cateva etape distincte: copilaria sub aura primitiv-idilica a satului Konstantinovo; anii scolaritatii la un liceu secundar dintr-un targ rusesc de epoca; interferentele cu formele literare simbolist-imaginiste in care poezia si ideologia, in acei ani, isi cautau limpezirea sub vaga protectie a unor Lunacearski si Lenin; iesirea, in Germania, Franta si S. U. A., cu dezamagiri, ale unui poet idilico-rural si indragostit; anii tulburi ai framantarilor interferente cu autoritatile bolsevice; pierderea echilibrului personal sub puterile alcoolismului si ale dezamagirilor existentiale; oscilatiile ideologice provo-cate de accentuarea dictaturii si esuarea in moarte. Unele documente de istorie literara, sau chiar civile, memorii si amintiri despre S. E. nu sunt nici acum in circulatie publica; altele sunt confuze ori sub interpretari ilogice sau de necrezut. Nu mai departe informatiile privind naprasnica sa moarte la hotelul International (fost Angleterre) pe 24 decembrie 1925.