Serafita - Concert pentru harfă şi ghilotină - Cristian Badilita

Poezia este viziune, dezvăluire (apokalypsis). Ea nu se confundă cu extazul mistic, nici cu beţia sau delirul de cuvinte. Este sobria ebrietas. Stare de luciditate hiperbolică.

Nici delir, nici dicteu automat. Inspiraţie subită şi ekspiraţie controlată. Nici ezoterism, nici exoterism.

Dacă nu place, nu e poezie. Provine din gratuitatea harului şi produce jubilaţie intelectuală, psihică şi estetică. Lasă în cititor sau ascultător o senzaţie de neuitare.

Poetul crede în Poezie ca în Dumnezeu cel Întrupat şi în Dumnezeu cel Întrupat ca în Poezie. Sărbătoarea poeziei este sărbătoarea Schimbărilor la faţă, a Metamorfozelor realităţii.

Poetul uneşte simbolic Semnificatorul, semnificatul şi semnificantul. De fapt, suprarealismul ortodox este un metarealism.

Originea şi fructul poeziei reprezintă starea de graţie. Biografia celui care scrie îşi pierde profilul egocentric şi devine metaforă a lumii.

Orizontul poeziei este libertatea autentică, plenară, paradoxală. De unde posibilitatea şi chiar datoria poetului de a se contrazice la nivel logic pentru a fi coerent la nivel poeticoteologic.

Realitatea se înrădăcinează în transcendenţa obiectiv-subiectivă: Dumnezeu. Cele două chipuri ale transcendenţei sunt chipurile Sophiei. Unul spre Dumnezeu, celălalt spre creatură. Poezia reflectă ambele chipuri simultan.

Opera nu există altfel decât ca ofrandă şi sens pur al libertăţii.

Poezia se experimentează, nu se teoretizează.

(Manifestul suprarealismului ortodox)
Cristian Bădiliţă
Mont Saint-Aignan
16 decembrie 2008