Sentimentul straniu al vietii. Eseu - Aurel Codoban

Profesorul Aurel Codoban construieste scenarii teoretice stranse si clare (daca gandul tau e limpede, caci ruminat indelung, expresia nu poate fi decat limpede si ea, credea D. D. Rosca, cel dintai invitat la noul simpozion al ideilor), in marginea carora provoaca neobosit exercitii aplicative, demontari cu schepsis, rasfrangeri surprinzatoare, cu aceeasi gesticulatie calma, rafinata si tandru ironica. Tandra ironie e detectabila, de altminteri, in tot ce scrie A. C.: patrunde in miezul fierbinte al subiectului inarmat cu bibliografii strabatute la pas si in ritmul gandului alert, dar si cu fine, subtile intuitii, pastrand mereu o distanta sinonima cu atingerea. Sa mai adaug aici inconfundabila gratie a frazei care face ca o convorbire cu el (lectura capata, in cazul cartilor sale, aceasta infatisare de taifas inteligent) sa fie mereu fireasca si eliberata de prejudecati.

Stilistul existential atinge, cateodata in joaca ori in raspar, chestiuni arzatoare ale vremii pe care o traversam. S-a observat deja: A. C. inainteaza revenind mereu asupra temelor sale obsesive, pe urmele proprii ori ale altor „maestri ai banuielii” (cum ii numea altadata pe Marx, Freud si Nietzsche), incredintat ca filosofia nu pe raspunsuri isi intemeiaza forta, ci pe exercitiul mereu reluat al gandirii care pune intrebari potrivite. (IRINA PETRAS)

Eseurile Profesorului Aurel Codoban vin cu un aer de prospetime de care filosofia romaneasca de azi are atata nevoie. (VASILE GEORGE DANCU)

Prima – si una, in esenta, radical dificila – este ideea ca viata, asa cum o cunoastem noi, ar exista, din intreg Universul, numai aici, pe Pamant. In sensul unicitatii ei absolute, numesc asta o singularitate.

A doua idee dificila, dar totusi mult mai usor de acceptat este aceea ca intelegerea apartine exclusiv vietii. Sustinerea ei necesita insa o elaborare abstracta si fastidioasa pentru ca presupune compararea cu o viitoare posibila Inteligenta Artificiala, de vreme ce raportarea logica la Divinitate ar fi, astazi, o optiune mai putin fericita.

Diferit de aceste doua instante, care inseamna, esentialmente, cunoastere, viata este intelegere. Inteligenta Artificiala – si Dumnezeu – ne pot cunoaste mai bine decat ne cunoastem noi insine, dar, cu toate acestea, nu ne pot intelege. Intelegem numai gratie si in limitele vietii si, mai ales, intelegerea este cea care ne motiveaza pe noi, oamenii.

Cel mai probabil, prima forma de viata straina (alien) pe care o vom intalni – si cu care ne vom putea compara – va fi cea produsa de om: viata Inteligentei Artificiale…

Subiectivitatea este legata de capacitatea de a spune o poveste, iar constiinta eului emana din autoperceptia protagonistului unei istorii personale, pe care o spune memoria.

Probabil ca viata este o singularitate, dar Universul in care intalnim viata este totusi o singularitate mai mare si mai evidenta, pentru ca viata este, obligatoriu, in relatie cu mediul ei, chiar daca, paradoxal, „sfant trup si hrana siesi”, viul traieste mai ales pe viu. Dar oricat de nesigura ar fi singularitatea vietii si oricat de imperfecta singuratatea omului, sentimentul nu poate fi decat unul de straniu, de insolitare, de constatare ca nici viata, nici omul nu au ce cauta aici. Asa cum viata nu are ce cauta in lumea de foc si gheata a Universului, nici omul nu are ce cauta in abatoarele vietii. Nici viata in Univers, intre gheata cosmica si focul stelar, nici viata omului constient in neincetatul abator al vietii!

Straniu, nu atat pentru ca este inspaimantator, cat, mai ales, nelinistitor: cerul instelat e prea violent si prea frumos, iar in viata, ca atunci cand un tigru vaneaza o gazela, e prea multa atrocitate, dar si prea multa gratie in acelasi timp!

A-l intelege pe Celalalt inseamna a-l interpreta, a putea spune o poveste despre el. La urma urmei, poti sustine analogia dintre eul tau si eul celuilalt, pentru ca poti spune o poveste despre Celalalt ca despre tine insuti. Adica intelegi in sens narativ ce se intampla cu el.

Poti intelege comportamentul, activitatile si actiunile celuilalt, chiar si ceea ce comunica el ca mesaje, intrucat le interpretezi ca si cum ar fi vorba despre eul tau. A interpreta inseamna, foarte simplu spus, a face efortul de a te pune in locul altcuiva. Insa a te pune in locul altcuiva cu viata ta. Desigur, limitele interpretarii tale sunt limitele proprii vietii tale. (AUREL CODOBAN)

AUREL CODOBAN s-a nascut in satul Bucea, judetul Cluj, la 1 decembrie 1948. A absolvit Facultatea de Istorie si Filosofie din cadrul Universitatii Babes-Bolyai din Cluj-Napoca, in anul 1972, sustinand lucrarea intitulata Sociologia operei de arta. In anul 1984, a primit titlul de Doctor in filosofie cu teza Structuralismul francez si problemele culturii.

A tinut cursuri si a condus doctorate la Universitatea Babes-Bolyai (unde a fost, timp de mai multi ani, seful Departamentului de Filosofie), la Universitatea de Arta si Design  din Cluj-Napoca si la Universitatea Crestina „Dimitrie Cantemir” din Bucuresti. In perioada aprilie-iunie 2006, a fost Profesor invitat la Central European University, Budapesta, Ungaria.
 

RECENZII