Sensul casatoriei la Platon si la Sfintii Parinti. De la soma la impartasirea prin trup - Rodica Pop

Nici macar genealogia fara cusur a familiei, cu obarsii clare, izvorate din natural si firesc, nu a scutit institutia casatoriei de influentele ideatice, social-politice si religioase care s-au succedat de la o epoca la alta. Schimbarile de perspectiva deriva chiar din principiile care fundamenteaza casatoria, de la pragmatismul vechilor greci, care-i confereau doar functii economice si paideutice, pana la intruchiparea unitatii depline in iubire a cuplului care, in prezenta obligatorie a divinitatii, este investit de Sfintii Parinti cu trasaturi si dimensiuni bazilicale. Oricum, schimbarile de optica, discursurile si demersurile intelectuale care vizau renovarea, transimbolizarea sau chiar abolirea familiei, ignorate sau imbratisate de corpul social, ne indeamna sa pledam in lucrarea noastra ca institutia casatoriei a devenit, sub povara istoriei, o constructie in ordinea culturii.
Modelele casatoriei, intr-un timp sau altul, isi datoreaza fizionomiaraporturilor de forte din interiorul cuplului (evident, niciodata favorabile femeii!), relatiilor familiei cu exteriorul, dar, mai ales, diverselor sensuri care au fost asociate trupului si modului destul de variat de a intelege iubirea.
Problemele pe care le-am abordat si analizat nu sunt inedite, desi ansamblul lor ar putea aspira la o oarecare noutate. Parcursul sinuos a inceput cu stabilirea identitatii fiintei umane, asa cum apare ea in conceptia lui Platon si a teologilor greci din secolul al IV-lea, justificandu-se astfel structura evolutiva a cuprinsului, de la aspectele antropologice la formele casatoriei.
Analiza noastra incearca o perspectiva filosofico-teologica, pornindde la dialogurile lui Platon si ajungand la scrierile Sfintilor Grigorie de Nyssa, Vasile cel Mare, Grigorie de Nazianz si Ioan Gura de Aur. Acestia din urma au considerat filosofia antica un fel de „pedagog spre Hristos”, teologia intalnindu-se cu metafizica greaca a lumii antice inca din primele secole de istorie crestina, pentru ca patristica rasariteana a aparut si s-a dezvoltat in acelasi areal cu diversele sisteme ale filosofiei antice.