Satul romanesc: factor de coeziune si unitate nationala. Incursiune literara. Editia a 2-a

Satul romanesc astazi:
intre suferinta si speranta:
In discursul sau de receptie, la Academia Romana, din 5 iunie 1937, intitulat Elogiul satului romanesc, poetul si filosoful roman Lucian Blaga dezvolta metafora sa poetica „vesnicia s-a nascut la sat” si argumenta ca satul romanesc este „singura prezenta vie inca, desi nemuritoare, nemuritoare desi asa de terestra, este unanimul nostru inaintas fara nume”.
Pe langa perceptia atemporala a istoriei de catre taran, pe care o subliniaza Lucian Blaga, expresia „vesnicia s-a nascut la sat” poate semnifica si faptul ca la sat, mai mult decat la oras, pot fi mai usor percepute si apreciate prezenta Creatorului in natura, valoarea naturii inconjuratoare ca dar al lui Dumnezeu, care trebuie cultivat in relatie de recunostinta fata de Daruitor, precum si legatura indisolubila dintre cult si cultura, avand ca baza agricultura. La sat, cultivarea pamantului este adesea insotita de acte cultice precum binecuvantarea holdelor, a semanatului, a fantanii, a primelor roade ale pamantului, iar in unele regiuni, Troitele strajuiesc fantanile, colinele sau drumurile din mediul rural. Toate slujbele de binecuvantare a cultivarii pamantului evidentiaza legatura intre rugaciune si actiune, incat omul credincios si harnic se conduce dupa principiul: „totdeauna lucrul tau sa-l incepi cu Dumnezeu”!
Dupa cum observa Parintele Dumitru Staniloae, taranul roman vede prezenta harica si ocrotirea milostiva a lui Dumnezeu in toate cele prezente in jurul sau: „Vede pe Dumnezeu in taina naturii. Un peisaj frumos al naturii e pentru el un adevarat rai. El spune in Miorita: «Pe-un picior de plai,/Pe-o gura de rai». […] El simte atat de aproape de om pe Dumnezeu, pe Maica Domnului, incat foloseste pentru ei diminutive: (de familiaritate – n. n.) «Dumnezeu dragutu’», «Maicuta Domnului»”.
Metafora „vesnicia s-a nascut la sat” semnifica si perceptia relatiei dintre timpul actiunii si timpul rodirii. Poti sa organizezi totul foarte bine din punct de vedere tehnic sau practic, dar daca ploaia nu vine la timp sau vine cu grindina mare, cultura agricola poate fi compromisa! Pentru agricultor, intre samanta semanata si recolta scontata este o legatura spirituala traita existential in rugaciune, rabdare si speranta. Este vorba de un timp al asteptarii, al binecuvantarii si al rodirii pe care taranul il intelege altfel decat muncitorul sau inginerul care apasa pe buton in fabrica si obtine imediat rezultatul dorit sau programat.
La sat, viata este inteleasa si ca „timp binecuvantat pentru a sfinti locul in care traim”. Iar daca sfintim locul in care traim pe pamant putem spera sa primim si un loc in ceruri, „un coltisor in rai” – cum spunea Parintele Paisie Olaru de la Manastirea Sihastria de Neamt. De asemenea, satul are un cult al pomenirii mortilor si al legaturii dintre generatii, mult mai profund decat orasul. Creatiile populare perene din lumea satului sintetizeaza filosofia profunda a intelegerii sensului sfant al vietii si al mortii. Din experienta Liturghiei euharistice, a vietii ascetice si a daruirii jertfelnice s-a format spiritualitatea poporului roman, ca fiind un popor care a interiorizat si asumat jertfa Crucii si lumina Invierii lui Hristos in viata lui.
De-a lungul secolelor, satul nostru romanesc a tezaurizat o multime de valori spirituale, morale si culturale care trebuie aduse din nou in actualitate, fara a cadea insa intr-o nostalgie a repetitiei trecutului. Din nefericire, in zilele noastre se constata o criza a satului romanesc atat din punct de vedere practic, cat si spiritual. Astazi, satul romanesc este oarecum rastignit intre idealizare nostalgica si abandonare practica, intre identitate traditionala si supravietuire precara. Desi adevaratii tarani muncesc din zori si pana in noapte, in multe sate din Romania se practica o agricultura de subzistenta, adica de supravietuire, iar unele sate sunt depopulate si chiar abandonate, incat dispar incet de pe harta Romaniei. Vitregiile indurate in ultimul secol de taranul roman au avut efecte devastatoare la nivelul identitatii si mentalitatii sale, lovind adanc in normalitatea sau in firescul vietii sale traditionale si generand in mediul rural transformari negative de ordin spiritual, cultural si demografic. Criza actuala a satului romanesc este amplificata de tensiunea inca existenta intre potentialul de dezvoltare si neputinta de afirmare. Tara cu pamant bogat, dar cu tarani saraci! Mult teren agricol, dar faramitat, multe sperante, dar putine mijloace de a-l lucra eficient si de a valorifica deplin recolta obtinuta. Dorinta crescanda de a avea sau de a realiza ceva rentabil, dar si dificultatea de a ajunge la acel deziderat! In ultimii ani, taranul roman traieste suferinta dezradacinarii sale si a instrainarii sale prin emigratie in strainatate, lucrand mai mult pentru dezvoltarea altor tari, decat pentru propria sa patrie de origine. Potrivit datelor oficiale publicate de Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale si de Institutul National de Statistica, Romania are o suprafata totala de 238 mii km² si o populatie rezidenta de 19, 5 milioane de locuitori, ceea ce inseamna 3, 9% din populatia totala a Uniunii Europene. Zonele rurale din Romania acopera 87, 1% din teritoriul tarii si aproximativ 45, 7% din populatia tarii locuieste in mediul rural, adica putin peste 8, 5 milioane de persoane. 30% din populatia tarii este angajata in agricultura. Cifrele amintite sunt dovada concreta a faptului ca potentialul rural al Romaniei este unul foarte ridicat, dar putin exploatat. In ultimii ani s-au inregistrat progrese semnificative in agricultura romaneasca, indeosebi privind productia de grau si de porumb, progrese in zootehnie si in alte domenii. Totusi, exportul de produse alimentare finite este foarte mic in comparatie cu importul. 

De ce este preocupata Biserica de satul romanesc?
In contextul provocarilor contemporane, Biserica Ortodoxa Romana militeaza cu responsabilitate pentru dezvoltarea rurala, deoarece majoritatea populatiei sarace din mediul rural apartine Bisericii noastre, iar preotii nostri de la sate se confrunta cu multe probleme de ordin social si pastoral. Saracia multor sateni, somajul, dezvoltarea rurala insuficienta si emigratia spre tari mai dezvoltate au creat o criza majora a satului romanesc, care se zbate intre traditie culturala si supravietuire materiala, cu sperante firave pentru viitorul apropiat, daca nu se realizeaza proiecte majore in acest domeniu. Se constata tot mai mult ca in satul in care nu este biserica, nu este preot, nu este casa parohiala, sau preotul nu locuieste in sat, ci la oras si face naveta la sat, exista mai multe cazuri de alcoolism, mai multa singuratate, mai putina solidaritate intre oameni, mai putina comuniune si mai putina bucurie. In schimb, acolo unde biserica este deschisa in fiecare duminica si zi de sarbatoare, unde preotul aduce speranta, organizand programe de intrajutorare frateasca si mobilizand oamenii credinciosi sa-i ajute pe cei mai saraci, situatia spirituala si sociala a parohiei este diferita. Deci, actul religios nu are numai o consecinta cultica sau spirituala, ci el influenteaza si viata sociala, aduce un spor de calitate vietii intr-o anumita comunitate. Acolo unde exista cooperare stransa intre preot, primar, invatator si medic, intre toti factorii de raspundere, se creeaza speranta mai multa si comuniune spirituala mai intensa. Totusi nu putem cere credinciosilor nostri sa contribuie foarte mult la dezvoltarea activitatii social-pastorale a Bisericii in comunitatea
rurala, daca ei sunt foarte saraci. In acelasi timp, nu trebuie doar sa asteptam ajutorul statului roman, ci trebuie sa incurajam si sa pretuim agricultorii harnici si darnici din comunitatea noastra romaneasca. Suntem interesati ca satul romanesc sa fie un sat in care viata sa fie o binecuvantare, nu o instrainare a oamenilor de propriul pamant si de propria identitate. Aceasta inseamna ca putem sa invatam si din experienta altora, dar si sa valorificam din trecutul satului romanesc unele virtuti spirituale, morale si practice, cum sunt: credinta, cinstea, harnicia, darnicia, simtul proprietatii si al initiativei, solidaritatea si comuniunea in comunitatea rurala si intre comunitatile rurale.

Pe de alta parte, lacom de castig sau profit imediat si nelimitat, omul individualist din epoca moderna si postmoderna, secularizat, exploateaza in mod excesiv si nerational pamantul, fara sa-i protejeze sanatatea sa naturala. Astfel, omul secularizat, care a pierdut simtul spiritual al relatiei sale cu pamantul, nu mai sfinteste pamantul, ci il otraveste, il degradeaza si-l imbolnaveste. Ca atare, criza ecologica sau criza mediului inconjurator este si o criza spirituala, o consecinta a crizei universului interior al omului secularizat. Agricultura nu trebuie redusa la o industrie agrara, la o lacomie patimasa dupa profit material cu orice pret, ci trebuie avuta in vedere si bogatia spirituala a relatiei om-natura si a oamenilor intre ei si intre generatii succesive. Cu alte cuvinte, nu conteaza doar cantitatea materiala obtinuta imediat, ci si calitatea relatiilor oamenilor cu natura si intreolalta. Economicul nu mai trebuie separat de etica sociala si de responsabilitatea ecologica. Practic, pentru prezent si viitor, trebuie promovate atat dezvoltarea asociatiilor agricole pentru productie mare (hrana intregii populatii a tarii si export), cat si fermele de familie in care se cultiva in mod deosebit relatia familie-pamant si relatiile interumane. La nivelul acestor ferme de familie, cultura traditionala si relatiile interumane se pastreaza mai puternic decat la nivelul fermelor de tip industrial. Noi consideram ca ambele forme pot coexista in mod complementar. Valorile etico-sociale permanente privind generatia prezenta si generatiile viitoare insa  trebuie cultivate in ambele forme de agricultura.
Natura trebuie mereu cultivata cu responsabilitate, ca fiind dar al lui Dumnezeu, pentru noi si pentru generatiile viitoare. Intre creatie si Creator, intre dar si Daruitor exista o legatura de viata, pe care Sfanta Scriptura o descrie ca fiind: „legamantul vesnic dintre Mine (Dumnezeu) si pamant si tot sufletul viu din tot trupul ce este pamant” (Facerea 9, 16). Agricultorul adevarat este harnic si darnic; bucuros de a inmulti darurile si bucuria de a face pamantul roditor. Daruim semenilor nostri ceea ce am primit de la Dumnezeu ca dar, la care am adaugat munca si priceperea noastra. Astfel realizam o bogata comuniune de iubire divino-umana, unind, in agricultura, Creatorul si creatura, cultul si cultura, stiinta practica si spiritualitatea profunda. Asadar, viata inseamna mai mult decat consum, deoarece nu traim numai biologic, ci si spiritual. Viata inseamna mai ales comuniune de gandire si de actiune intre contemporani, dar si intre generatiile trecute si cele viitoare.

Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a proclamat anul 2019 drept Anul omagial al satului romanesc (al preotilor, invatatorilor si primarilor gospodari) pe tot cuprinsul Patriarhiei Romane. Satul romanesc, pastrator fidel al traditiei bisericesti si al culturii nationale, a fost de-a lungul timpului spatiul in care s-au dezvoltat si s-au desavarsit valorile spirituale, culturale si morale ale neamului. Parohiile ortodoxe romanesti au reprezentat atat la sat, cat si la oras, alaturi de Scoala si de Familie, principalii factori de coeziune si unitate romaneasca.
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane