San-Antonio. Splina in suc propriu - Frederic Dard

De data asta, San‑Antonio e cât pe ce să fondeze o nouă religie, după ce tocmai a descoperit hiba cea mare a religiilor existente: Paradisul promis e cam perimat. Cu o renovare serioasă, ar deveni din nou aţâţător şi irezistibil, credincioșii s‑ar buluci, ar fi bătaie pe rezervări. De asta ar avea nevoie religia pentru o revitalizare serioasă: de un Paradis cu tot confortul, ca un hotel de cinci stele, unde îngerii, în loc să lălăie acompaniaţi de harpe şi lăute, s‑ar ocupa eficient şi discret de room‑service.

Dar n‑are el timp s‑o facă pe profetul, fiindcă abia pridideşte cu treburile. Abia o salvează pe fiica unui multimiliardar de răpitori şi, o clipă mai târziu, dă peste un cadavru pe fundul mării. Cum seduce o frumoasă ultrabogată, o şi prinde cu minciuna şi cu crima în poşetă. Nici n‑apucă bine să‑i cunoască pe regii, prinţii, bogătaşii, decoraţii şi vedetele de la petrecerea secolului, că se şi pomeneşte printre ei cu grasul de Bérurier, care i‑a tras clapa şi i‑a furat invitaţia.

Şi‑aşa, din asasin în asasin, din femeie fatală în femeie fatală, din aventură în aventură, se lămureşte San‑Antonio că paradisul de pe insula din Pacific care l‑ar fi inspirat să reformeze întreaga religie nu e chiar atât de paradisiac, ba e mai degrabă varianta de lux a infernului.