Sampanie pentru acest sfarsit - Ion Agaci

Ion Agaci este un solitar. El nu face parte din gruparile si gastile literare la moda si nici nu scrie cum se scrie astazi. Poeziile sale au aerul ca epoca mizerabilismului si post-umanului s-a terminat. El nu mai cauta autenticitate si farmec in sordid, trivial, urat, abjectie, revolta,  protest, bascalie, mistocareala, nevroza, intertextualitate, ci vrea sa construiasca un personaj „care sa-l inlocuiasca”, si care sa aiba placerea „de-a observa frumosul in altii”. Tonul incriminator din poezia actuala el il substituie cu un fel de tandrete. El nu mai tintuieste pe nimeni la stalpul infamiei, lui ii este mila si sufera alaturi de nefericitii de azi: „Doar ca eu am un pat si ea nu-l are./ ce nedreptate ca ni se par aceleasi lucruri iar eu am un pat/ si ea nimic nu are.” Frigului din poezia multor colegi de-ai sai el prefera caldura, chiar si daca nici el nu a scapat cu totul de anxietate: „Iar cerul/ avea culoarea pietrelor de pe calea ferata/ care duce spre fabrica de sticla”. Anxietatea anima si poezia sa – „uit o tigara aprinsa intre degete/ ca unica referinta” – doar ca Ion cauta altceva. Cauta „adevaratul pamant”. Pe care sa calce cu adevaratele sale picioare. Nefericirea si singuratatea nu devin in poezia sa un motiv pentru a acuza intreaga lume, ci un pretext pentru a amesteca tristetea cu visarea, iar parerea de rau cu duiosia: „Culoare rosie a semafoarelor imi cade pe fata/ si atunci ma simt imbratisat de caldura ei/ iar apoi caut poza ultimei persoane care a facut-o.” Devin un pretext pentru a exclama, modelandu-si vocea cu o usoara ironie: „Tu esti deziluzionata/ dar nu stii ca ar trebui sa profiti/ pana si de asta.” Ceea ce vrea sa ne spuna Ion e ca dezamagirea nu ar trebui s-o percepem neaparat ca pe un capat de drum, ci ca pe un imbold pentru a te reinventa si a lua totul de la capat. Cel putin, asa mi se pare mie. Chiar si daca as gresi, un singur lucru cred ca nu-l gresesc, ca aceasta carte a lui Ion Agaci este pur si simplu foarte frumoasa. Sper sa-mi dati dreptate si dumneavoastra.

Dumitru Crudu

RECENZII