Romani, comentarii. Colectia Reforma - Jean Calvin

Prima editie a comentariului lui Calvin la Epistola catre romani a fost publicata in martie 1540, la Strasbourg, si are, probabil, la origine o serie de conferinte sustinute de Calvin la Geneva, intre 1536 si 1538. De altfel, lucrarea trebuie sa fi fost finalizata deja in octombrie 1539 (data la care este semnata dedicatia catre Simon Grinée, profesor de limbi la Basel). Editia din 1540 a fost publicata in timpul exilului lui Calvin la Strasbourg, in tipografia lui Wendelinus Rihelius. Editia amplificata a comentariului a aparut in 1556. Comentariul lui Calvin dateaza asadar din perioada primelor editii latine ale Invataturilor religiei crestine (1536, prima editie; 1539, a doua editie). Este limpede ca demersul exegetic si cel sistematic s-au impletit inca de la inceput. Comentariul lui Calvin la Romani este prima piesa dintr-un proiect care avea in vedere lectura tuturor epistolelor pauline, in ordinea lor din canon. Insa, pentru Calvin, Epistola catre romani constituie cheia de bolta a intregii revelatii scripturistice, „o cale de acces catre interpretarea intregii Scripturi“ (Jean Calvin, Sur l’épistre aux Romains, Paris, Meyrueis & Co., 1855, p. 1).

Calvin isi propune sa ajunga la textul scripturistic in starea lui factuala, evitand deturnarile pe care le genereaza diversele grile hermeneutice sau traditii de lectura. Obiectul lecturii este ingredientul fundamental al unei lecturi obiective. De asemenea, mesajul textului biblic este o taina, fapt care explica unele incongruente interpretative intre comentatorii Scripturii. Aceasta observatie a lui Calvin indica spre aceeasi asimetrie dintre text (revelatie) si cititor, lamurindu-ne cu privire la polul subiectiv al hermeneuticii lui Calvin. Neintelesul tainei dumnezeiesti nu trebuie sa genereze neintelegeri, ci sa se constituie intr-o invitatie la umilinta si la staruinta in legatura frateasca.

Comentariul la Romani este o lectura a textului biblic realizata cu instrumente filologice. Calvin citeste textul grecesc, la care raporteaza critic traducerile existente ale Bibliei. De asemenea, citeste critic Vulgata, precum si traducerea latina a Noului Testament facuta de Erasmus, care, de altfel, a emendat textul Noului Testament pornind de la manuscrisele la care a avut acces. Altfel spus, Renasterea si Umanismul au inaugurat o noua paradigma de lectura a textelor vechi, in care germenii criticii textuale sunt deja prezenti. Prin abordarea filologica a textului, Calvin se inscrie natural in aceasta noua paradigma. In mod evident, interesul deosebit fata de acuratetea textului sacru este determinat de scopul exegezei, pentru Calvin, si anume recuperarea sensului originar al textului, cel pe care l-a avut in vedere autorul. Nu este vorba aici de o abordare literalista, caci sensul originar nu este in mod necesar sensul literal. De-a lungul comentariului sau, Calvin identifica figurile de stil, folosite din abundenta de Apostol (hiperbole, ironii, metonimii, metafore, alegorii, expolitiuni, reduplicari etc.).

Comentariul lui Calvin are si reflexe apologetice, ba chiar polemice. Adversarii lui Calvin sunt, in principal, anabaptistii „cei visatori si superstitiosi“ (Romani 1: 9), la a caror teologie Calvin face referire de mai multe ori in carte, in general aluziv. De asemenea, Calvin polemizeaza cu „invatatii numiti scolastici“ cu privire la rolul faptelor pentru mantuire (Romani 3: 20), cu privire la iertarea partiala de pacate (Romani 4: 6-8); cu „invatatura sofistilor, pe care-i numim scolastici“ cu privire la eficienta sacramentelor, in Vechiul si respectiv in Noul Testament (Romani 4: 12); cu privire la natura harului (Romani 5: 15).

Comentariul Epistolei catre romani cuprinde teme majore ale reflectiei teologice a lui Calvin. Romani este temeiul unei reformulari a sistemului dogmatic in termeni de dreptate si indreptatire. In subtext, se poate citi polemica reformatorului cu teologia medievala, care graviteaza in jurul notiunilor de „fapta buna“ si de „merit“. Indreptatirea este data numai prin credinta (par la seule foy), numai prin mila divina (par la seule miséricorde), iar curatirea se face numai prin Isus (en Jésus-Christ seul) (Romani 3: 21); nu prin fapte suntem mantuiti, ci numai prin chemarea dumnezeiasca (la vocation seule) (Romani 9: 11); invatatura ii apartine numai Sfintei Scripturi (saincte Escriture seule) (Romani 4: 23); numai lumina Domnului ii poate deschide pacatosului ochii (Romani 6: 21); numai de Hristos trebuie sa ne tinem (à luy seul nous devons adhérer et nous tenir) (Romani 7: 2-3); numai numele lui Dumnezeu, cand este invocat, ne poate sfinti (le seul nom de Dieu) (Romani 14: 6); numai invierea ne este garantie a mantuirii (la résurrection seule) (Romani 10: 9); iar Apostolul ii da numai lui Dumnezeu slava (toute gloire à Dieu seul) (Romani 16: 21).

Daca numai harul opereaza mantuirea, atunci ea este lucrarea exclusiva a lui Dumnezeu. Aceasta introduce o tema bine conturata in comentariul lui Calvin: cea a predestinarii. O tema de a carei dificultate Calvin este constient, considerand-o un adevarat labirint in care mintea omului nu se poate descurca (Romani 9: 14) si care starneste controverse. Intr-adevar, doctrina calvinista a dublei predestinari starneste si astazi disconfortul cititorilor lui Calvin. Cu toate acestea, este reductionista orice lectura a scrierilor lui Calvin care face abstractie de tema libertatii si a eliberarii, caci nu trebuie sa consideram ca faptul de a-L sluji pe Hristos ne stirbeste libertatea si nu trebuie sa „ne inchipuim vreo libertate in afara Lui“, iar „libertatea Lui proprie, El le-a transmis-o si madularelor Sale“ (Romani 7: 4). Si atunci ce trebuie sa intelegem prin predestinare? Si ce inseamna, pentru Calvin, sola gratia? Dar libertatea? Iata intrebari la care cititorul va putea gasi un raspuns in paginile acestei carti.

(Extrase din Prefata la editia in limba romana de dr. Daniel Farcas.)

Jean Calvin (1509–1564) s-a nascut in Franta, la Noyon, Picardia, in 10 iulie 1509, si a crescut intr-o familie de catolici devotati. Tatal sau, angajat de episcopul local administrator al catedralei, dorea ca fiul sau sa devina preot. Calvin avea 8 ani cand Martin Luther (1483– 1546) publica, in 1517, Cele 95 de teze. La 14 ani, Calvin pleaca la Paris sa studieze la Collège de la Marche, pentru a se pregati in vederea studiilor universitare. Aici studiaza gramatica, retorica, logica, aritmetica, geometria, astronomia si muzica. In 1523, se transfera la Collège de Montaigu, care se bucura de o reputatie mai buna. Studiile din aceasta perioada ii sunt platite din donatiile primite de la cateva parohii mici. Asa se face ca, desi ideile teologice ale lui Luther si ale lui Jacques Lefèvre d'Étaples (c. 1455 – 1536) se raspandeau in Paris, Calvin ramane strans legat de Biserica Romano-Catolica. Treptat, pana in 1527, cercul sau de prieteni si cunoscuti ajunge sa includa mai multe persoane influentate de ideile Reformei. Prin intermediul lor, se pregateste terenul pentru trecerea lui Calvin, in cele din urma, de partea acesteia. Totodata, in aceasta perioada tatal sau il sfatuieste sa renunte la teologie si sa studieze mai degraba dreptul. In 1528, se muta la Orléans pentru a studia dreptul civil si isi completeaza educatia umanista. In 1532, obtine titlul de doctor in drept la Universitatea din Orléans si publica prima sa carte, un comentariu la lucrarea De Clementia, de Seneca. Se intoarce la Paris si incepe sa propage ideile Reformei. Se pare ca in 1533 are experienta convertirii bruste si neasteptate despre care vorbeste in introducerea comentariului sau la Psalmi. Amenintat cu inchisoarea, se refugiaza la Nérac, sub protectia Margaretei de Navarra. In 1534, in urma persecutiilor suferite de protestantii francezi, numiti si hughenoti, este nevoit sa paraseasca Franta. Ajunge in Basel, Elvetia, si continua sa studieze pe cont propriu, sa predice si sa scrie, terminand prima editie a lucrarii Invatatura religiei crestine, care cunoaste imediat un mare succes. 

In 1536, este deja puternic detasat de Biserica Romano-Catolica si se gandeste sa paraseasca definitiv Franta si sa se mute la Strasbourg. Cum insa izbucnise razboiul intre Francis I si Carol Quintul, Calvin se hotaraste sa treaca prin Geneva si sa ramana o noapte acolo. Faima sa i-o luase insa inainte, asa ca Guillaume Farel (1489 – 1565), un reformat din oras, il invita sa ramana in Geneva si il ameninta cu urgia lui Dumnezeu daca refuza. Calvin a scris despre rugamintea lui Farel: „M-am simtit de parca Dumnezeu din cer si-a pus mana sa mareata pe mine, ca sa ma opreasca din cursa mea.“ Incepe astfel relatia lunga, dificila si, in ultima instanta, rodnica cu acest oras. Dupa optsprezece luni, reformele prea severe ale lui Calvin si Farel si amestecul lor in treburile statului au dus la exilarea celor doi. Se muta la Strasbourg pana in 1541, cand edilii Genevei il roaga sa se intoarca, pentru ca au auzit de lucrarea lui pastorala infloritoare printre refugiatii francezi. Sfasiat emotional intre dorinta de a ramane in Strasbourg si sentimentul datoriei de a se intoarce in Geneva, decide in cele din urma sa revina si va ramane aici pana la sfarsitul vietii. Anii care au urmat au fost prolifici in prelegeri, predicare si scrierea comentariilor, a diverselor lucrari si a editiilor ulterioare ale Invataturii religiei crestine. S-a stins din viata in 27 mai 1564 si a fost ingropat, asa cum a cerut, intr-un mormant simplu si anonim, in Cimetière des Plainpalais, din Geneva.

RECENZII