Revolutie si tranzitie la romani intr-un secol scurt 1918-1989 - Constanta Hlihor

 

Societatea română după Marea Unire şi după Revoluţia din Decembrie 1989 a intrat intr-o perioadă de tranziţie cu acelaşi obiectiv declarat, intrarea in modernitatea de tip european. Ambele perioade cu aspiraţii şi aşteptări uriaşe. în ambele au fost realizări incontestabile, dar şi deceţii pe măsură. Cu momente de ruptură cu trecutul dar şi cu fenomene care s-au înscris pe linia continuităţii mai ales în ceea ce priveşte mentalităţile şi comportamentele elitei politice, economice dar şi a omului de rînd. Una dintre metehne manipularea şi denigrarea in bătăliile politice şi nu disputa de idei: Eugen Goga fratele poetului Octavian Goga unul dintre voluntarii întorşi din prizonieratul rusesc „nu ca să se plimbe, cum zice Gazeta Transilvaniei, era acuzat, că n'a cunoscut la Iaşi, în 1917, nici „fasolea" nici „suferinţa" refugiului, ci a trăit în belşug, elegant, nepăsător, fără griji, în vreme ce „voluntarul" d-lui Mihai' Popovici se bătea desigur ca un leu, la Oituz...” Realitatea era cu totul alta dar nu conta în lupta politică. Eugen Goga a participat pe frontul din Dobrogea fiind grav rănit. La începutul anului 1990, România era „împărțită după adepții sloganurilor ”Cine-a stat 5 ani la ruși/ nu poate gândi ca Bush” versus ”Cine n-a mâncat salam cu soia nu poate conduce România”. Pentru cei care n-au trăit acele vremuri, Ion Iliescu era cel care ”a stat 5 ani la ruși”, iar Ion Rațiu și Radu Câmpeanu cei care ”n-au mâncat salam cu soia”[1].