Reeducarea de la Pitesti. Cerberii penitenciarelor - Lucia Hossu-Longin

Lucia Hossu-Longin:
Dupa schimbarea directorului la Aiud, a inceput pregatirea reeducarii. Colier a fost inlocuit cu colonelul Gheorghe Craciun, un fost muncitor la atelierele CFR, din Cluj. Era cunoscut pentru brutalitatea cu care reprimase miscarea de rezistenta din muntii Fagaras si pentru executia luptatorilor din lotul Dabija. Nu se arata ca o bestie de tipul lui Goiciu, dar era un ofiter crud si nemilos, ale carui gesturi umane, cat de putine erau, ii demonstrau puterea discretionara si perversa de care dispunea. Organizarea inchisorii incepea cu repartizarea pe fiecare camera a unui reeducat din fenomenul Pitesti.

A urmat, ne spune Gheorghe Boldur-Latescu, timp de aproape 3 ani, o mare incremenire. Tortura fizica este inlocuita cu scoaterea din timp. Se fac dosare de penitenciar, dosare alcatuite principalilor lideri, spre a fi cunoscuti mai bine. Cu ei va incepe noua reeducare. Cu o invitatie la Clubul Aiudului, sa citeasca un ziar, sa joace sah si sa comenteze realizarile regimului. Cei care accepta invitatia la club beneficiaza de un regim mai bun, iar celor care refuza sa paraseasca celula, simtind ademenirea, li se inaspreste regimul de detentie. Nume importante ale rezistentei sunt frante pe roata acestei noi incercari si ispite.

Prof. Preot Liviu Branzas:
Datorita conditiilor internationale, comunistii s-au vazut obligati sa ne elibereze pe noi, cei care am supravietuit din punct de vedere fizic. Daca nu ne-au putut asasina fizic, au decis sa ne distruga moral. Si la Aiud, s-a instituit un regim foarte sever care urmarea frangerea credintei oamenilor.
In 1962, in 29 iunie, erau Sfintii apostoli Petru si Pavel si am fost adunati in celula 321. Am avut fericirea sa cunosc personalitatile politice si spirituale mai importante.
 
In celula aceea, erau domnii Radu Mironovici, Nistor Chioreanu, Aurel Calin, parintele Dumitrescu Borsa, parintele Dumitru Staniloaie - marea mea bucurie de a-l intalni acolo sl de a fi apoi impreuna cateva luni - Petre Pandrea, Erau si cativa tineri. Toti aveau 10-15 ani executati.

La toate indemnurile de a renunta la pozitia lor spirituala, au raspuns cu un nu categoric, Este de datoria noastra, a supravietuitorilor, sa aducem la cunostinta opiniei publice romanesti, indeosebi la cunostinta generatiilor tinere, ca au de gasit modele de urmat in viata pe cel care au trecut prin inchisoare. Este extraordinar ce tarie trebuia sa al, ca dupa atata suferinta, sa refuzi pur sl simplu eliberarea pentru ca nu voiai sa renunti la demnitatea de om sl de luptator.

Eu, in urma atitudinii mele, am fost chemat de colonelul Craciun. Mi-a reprosat printre altele ca nu-ml iubesc parintii ca nu vreau sa ma eliberez. Si i-am spus: „Domnule colonel, eu oricand ies pe poarta inchisorii, daca statul hotareste aceasta. Dar nu pot renunta la cele trei principii ale mele: credinta in Dumnezeu, dragostea de neam si cultul eroilor." Raspunsul Iul a fost o mana indreptata spre usa si in dipa aceea nu am stiut ca la varful degetului sau se indica de fapt zarea.

Peste cateva zile am fost dus la zarca, din 1962 pana in 1964. Ei bine, acolo am fost supusi unui dur regim de exterminare. Am luat apoi cunostinta de faptul ca apa aceea, zeama aceea chioara pe care am primit-o luni de-a randul, era asa datorita faptului ca atunci cand se servea masa pentru zarca, venea ofiterul politic si trecea mancarea prin strecuratoare, noi mancand aproape doi ani numai zeama chioara si turtoiul acela care era dintr-un porumb alterat...

RECENZII