Razboiul prin ochii unui copil. Marturii din Ucraina - Yeva Skalietska

„Cartea Yevei Skalietska este strigatul de neputinta si curaj, totodata, al unei fetite alungate din raiul ei de Acasa. O Eva prigonita iarasi de cel rau.

Nu. Yeva nu e un copil ucrainian la vreme de razboi. E Copilul. E oricare dintre copiii lumii surghiuniti intr-o lume a adultilor orgoliosi si neimpliniti decat prin rautate.” – Parintele Constantin Necula

O carte-marturie care iti dezvaluie drama copiilor carora razboiul le-a furat copilaria 

La doar 12 ani, Yeva Skalietska a ales sa scrie un jurnal despre lumea ei plina de ruine si sperante. Aceasta este povestea sa, dar si a unei intregi generatii careia i-a fost furata copilaria.

Povestea Yevei

Inainte de inceputul razboiului, Yeva era o fetita de 12 ani fericita, care tocmai isi sarbatorise ziua de nastere alaturi de prietenii si colegii sai din Harkov. Iubea matematica, geografia si engleza, picta si canta la pian.

Insa ziua de 24 februarie a schimbat tot, iar Yeva a devenit, la scurt timp, una dintre 7. 5 milioane de ucrainieni care au fost nevoiti sa fuga din calea mortii. A pornit la drum alaturi de bunica sa, cu doar cateva bagaje si un mare gol in suflet.

Jurnalul ei este jurnalul unui copil care a vazut adevarata fata a razboiului, jurnalul unui copil care foloseste cuvinte simple pentru a descrie o realitate care pentru noi este de neimaginat.

Fragment: O zi din viata Yevei – Ziua 6, ora 19: 00

„Bunica era in bucatarie si facea ceai cand, deodata, a vazut o drona uriasa. Toate luminile ei clipeau si zbura atat de jos deasupra casei, incat bunica s-a aruncat pe podea. Eu si Ina eram in camaruta ei cand am auzit-o. La inceput, facea un sunet ciudat, nu semana cu un avion. Ne-am lasat jos, pe podea. De data asta, nu ne-am grabit sa coboram in pivnita, pentru ca, daca ar fi sarit casa in aer, nimeni nu ar fi stiut ca suntem acolo jos. Am fi fost pur si simplu ingropate de vii.

Drona a facut un cerc in jurul zonei, lansand bombe pe masura ce trecea. Mi-au curs rauri de lacrimi. M-am intins pe pat si, pentru prima data in viata mea, m-am gandit la cum vreau sa traiesc cu adevarat. Imi statea inima de fiecare data cand se mai lansa o bomba. Ma agatam de fiecare minut, de fiecare secunda. Nu am mai fost niciodata atat de aproape de moarte. Ma rugam ca drona sa zboare mai departe si ca bombele sa nu loveasca casa. Ma rugam la Dumnezeu sa ma ajute. Nu puteam sa respir. Dupa un timp, s-a facut liniste. In cele din urma, am reusit sa ma calmez.”

RECENZII