Punctul de inversare a memoriei - Dumitru Pacuraru

Volum aparut in coeditare cu Casa de editura Max Blecher

O poezie desucheata in care cuvintele se ciocnesc ca doua trenuri ce vin din directii contrare pe aceeasi linie, o gindire paradoxala ce nu rasare decat arareori din modele nationale cunoscute, un mod brutal de intrare in dialog cu universul sau cu femeia iubita, o intoarcere pe dos a starilor grave sau hazoase, o literatura cu mai multe intrari si iesiri intr-un spatiu cu putine cuvinte scrie Dumitru Pacuraru. Nu stiu cine este acest autor care debuteaza in poezie cu un mod de enuntare asemanator cu o lovitura la plex. Tot ce devenise vetust in limbajul romanesc este pus la forje, soldatii de plumb ai cuvintelor se transforma in aratari.
O noua fata a teribilismului literar, bine regizat, se face vazut in poezia lui Dumitru Pacuraru. Cuvintele se mariaza prin libera alegere. Ele sar peste norme, peste obisnuinte, casatorindu-se adeseori fara aprobarea gramaticii. (Romul Munteanu, 1989)

* * *

Fara indoiala, Dumitru Pacuraru este un poet experimentat si experimental. Iti trebuie subtilitate ca sa identifici esenta poetica pacurariana, caci poetul Dumitru-Pacuraru-in-sine nu poate fi identificat, el fiind un multiplu iesit din comun. Diferit de la un volum la altul, scriitorul este avangardist, optzecist necrutator si necenzurat (asa cum nu se putea in anii ’80) precum si inca ceva nou. Varietatea scriiturii este naucitoare, la fel si zvacnetul dinspre registrul inalt inspre cel de jos – si viceversa. Poemele pot fi cu subtext erudit sau critic, intertextuale, ori plagiate (à la manière de), ironice, dar si grave, metafizice. Poetria este o cumetrie, o inrudire scripturala, o rasucire a memoriei literare pana la transformarea ei intr-o sperietoare. Fiecare etapa/scriitura este un formular indosariabil intr-un dosar al rescrierii prin explicatie, pastisa, aluzie. Dincolo de melancolia binecunoscuta a textelor lui D. Pacuraru, noul intreg incita prin flexarea si intrepatrunderea discursurilor cu parfum specific intr-un megadiscurs dramatizat si solilocvizat, cu proportii minunat de injuste. Claviatura este imensa: de la Capela Sixtina, pana la Trump si Macron. Cum au putut fi toate aceste ingrediente emulsionate n-are rost sa ne intrebam. Ar insemna sa nu pricepem natura insubordonata a miracolului. (Felix Nicolau, 2017)

* * *

Dumitru Pacuraru debuteaza cu volumul Miere de viespi, in 1988. Dupa 1989, intra in gazetarie. Este director al cotidianului Informatia Zilei si postului de televiziune I T V din Satu Mare. Scrie zilnic un editorial. Singurele lui legaturi cu viata literara ramin revistele Poesis si Poesis International. Prietenii ii tiparesc placheta Spirit de haita, carte nedifuzata. Revine in actualitate in 2008 cu volumul Salutator universal. In 2010 apare, la Editura Brumar din Timisoara, Poeme din alta carte, volum nedifuzat din pricina unui capriciu de autor: „Mi-am fixat o stacheta prea sus, si, cum n-am putut sari peste ea, am refuzat sa intru pe sub ea”. Fascinat de personalitatea pictorului Aurel Popp, scrie monografia-album Aurel Popp, intre doua culturi.

De acelasi autor: Miere de viespi (Litera, Bucuresti, 1988); Spirit de haita (Dacia, Cluj, 2002); Salutator universal (Limes, Cluj, 2008); Versuri/Versek (AB-ART, Budapesta, 2009); Poeme din alta carte (Brumar, Timisoara, 2010); Aurel Popp, intre doua culturi (RAO, Bucuresti 2017).