Prescuri, mancare, cumpatare la Manastirea Putna

Calea monahala este un lucru foarte greu de inteles, incepand de la chemarea pe care o primeste viitorul monah, de la imboldul launtric de a parasi lumea, continuand apoi cu drumul propriu-zis. Iar sfarsitul acestei cai cine-l va spune? Este si mai greu sa incerci o abordare a vietii monahale dintr-o perspectiva foarte lumeasca, sperand sa ajungi la o anumita intelegere a lucrurilor care se petrec intr-o manastire, sau, mai mult, la cele care „pun in miscare” manastirea. Nu poti sa faci o caracterizare a sufletului cuiva, bazandu-te doar pe semnalele pe care le primesti de la trup, si sa fii fara de inselare. Dar nici nu poti sa introduci o separatie intre suflet si trup, fara sa gresesti fata de amandoua. 

Lepadarea de lume si de sine a monahului nu trebuie inteleasa doar ca o smerita renuntare la unele bunuri sau bucurii sau ca o umilicioasa ramanere in urma. Ea trebuie mai intai de toate inteleasa ca afirmare a celuilalt. Celalalt devine mai important decat monahul. Monahul alege sa renunte la multe lucruri tocmai pentru ca ceilalti sa se poata bucura de ele.  
 
Mancarea este de fapt doar un pretext, un simplu prilej pentru adevaratul scop: INTALNIREA! Nu intamplator Hristos face trimitere la Cina, atunci cand vorbeste de Imparatia Cerurilor. Masa devine astfel o expresie a bucuriei intalnirii. Este vorba in aceasta carte despre un mod in care putem descoperi echilibrul vietii chiar si atunci cand gatim. Cititorul poate ca nu va afla retete noi sau mari secrete ale gatitului. Speram insa ca va cauta dincolo de aceste retete si, de ce nu, chiar in aceste retete, bucuria intalnirii. Si atunci mancarea, ca de altfel toate celelalte ale noastre, va constitui un prilej de a ne intalni cu noi insine si cu cei apropiati si iubiti ai nostri... in Dumnezeu! (Arhim. Melchisedec, Staretul Manastirii Putna)