Povestirile mameibatrane. Satul de la marginea lumii - Radu Tuculescu

Postfata de Victor Cublesan

Ilustratii de Flavius Lucacel

Roman publicat in Franta, Ungaria, Cehia si Serbia. In curs de traducere si publicare in limba engleza in Canada

Pe coperta I: Compozitie cu detaliu dintr-o lucrare a artistului Flavius Lucacel  si singura fotografie a mameibatrane realizata de Radu Tuculescu.

Aducem multumiri Domnului Adrian Crivii pentru sustinerea acestui demers editorial.

Carte aparuta cu sprijinul Darian DRS
 
Prin performantele sale, Radu Tuculescu se alatura plutonului fruntas al generatiei sale. (Radu G. Teposu)

Exceptional prozator, Radu Tuculescu e o prezenta impunatoare in literatura romana actuala, un scriitor european. Povestirile mameibatrane este o extraordinara recuperare a unui spatiu si a unei lumi multiculturale romano-maghiare din Transilvania, mixaj de ruralitate frusta si urbanitate livresca, de trecut traditional si ironie contemporana, de pasta epica si experimentalism formal. Acest roman este o capodopera, una dintre cartile mari ale literaturii romane de dupa 1990 si dintotdeauna. (Ion Bogdan Lefter)

Poate ca despre Povestirile mameibatrane s-ar putea spune ca este un fals roman politist, un fals roman de dragoste, un fals roman social sau un fals roman cu cheie. Cu siguranta insa este un foarte viu roman al maruntului semnificativ care construieste viata satului romanesc. La fel ca orice carte remarcabila, Povestirile mameibatrane nu a imbatranit deloc. Se asaza, cu naturalete, pe primul raft al literaturii noastre contemporane, unde si-a gasit deja locul. (Victor Cublesan)

Imposibil de tintuit intr-o formula oarecare, Radu Tuculescu se lasa greu sedus de programe sau retete in voga. Chiar atunci cand aparent o face, nu cedeaza niciodata definitiv, continuand sa se miste, nelinistit, intre optiuni divergente... facand echilibristica pe lama fina de cutit intre normal si anormal, grav si hilar, patetic si zeflemitor, real si fantastic, umorul negru si cel bonom... (Monica Spiridon)

Acest roman este o combinatie originala de realism magic „transilvan” si metafictiune rurala foarte fin lucrata, un adevarat regal fabulatoriu plin de umor, mister, suspense si poezie. Din tot acest amestec de real si fantasmatic, de magie fabulatorie si „reportaj”, de halucinatie si falsa memorie, de livresc si oralitate „traditionala”, prozatorul reuseste sa creeze o lume vie, cu personaje pe care nu le uiti, o naratiune din a carei lectura te trezesti ca dintr-un vis colorat intens. Cartea este, realmente, extraordinara. (Paul Cernat)

Cred ca m-am nascut cu pana de gasca in mana... De atunci pana azi, inspiratia mea vine din frumusetile si mizeriile lumii... Eu nu am facut parte, poate „din fericire”, cum spunea bunul meu prieten Petru Poanta, cel care m-a si incurajat sa scriu, din niciun fel de cercuri literare. Eu am fost violonist. M-au cooptat ’80-istii, iar pe cativa dintre ei ii iubesc si imi sunt foarte apropiati si vorbim, dar, in esenta, sunt un singuratic. Dar cred ca asta este un castig, pentru ca eu nu scriu intr-un anumit sablon, nu urmaresc un curent anume, scriu asa cum simt. Ascult muzica clasica, jazz si, in special, blues. Ore-n sir. De fapt, asa scriu, pe aceste fonduri muzicale. Sunt aproape „posedat” cand scriu, intru in transa. Am mereu carnetele de diferite marimi prin geanta si, daca ma opresc la o cafea ori un pahar de vin, notez in ele replici ori idei. Se intampla sa ma intalnesc cu prieteni pe strada si... sa nu-i observ. Cei care ma cunosc, nu se supara... Eu scriu absolut tot, mai intai, cu mana! Cu pixul, unul negru! Scriu doar pe pagina dreapta, stanga ramane pentru corecturi. Scriu greu, dar am in sange, ca sa zic asa, studiul la... vioara. Scrisul este cea mai buna arma impotriva uitarii. Nu am teme predilecte. Nu ma repet in romanele mele. Temele se nasc din intamplarile mele, din povestile pe care le ascult in diverse medii, din notitele mele, din ceea ce ma surprinde, ma emotioneaza, ma socheaza. Simt ca as lua-o inca o data de la inceput. Visul meu din copilarie este sa fac ocolul Pamantului. Sunt obsedat de apa, de mare, de ocean, de corabii. Doresc cititori pentru toti scriitorii, ca sa nu simtim ca scriem degeaba. (Radu Tuculescu)

Satul Petra (Petrinzel) este cel mai straniu, mai fantastic, mai incarcat de mister, de alcool si de... sex loc pe care l-am cunoscut prin bunica sotiei, adica mamabatrana din romanul Povestirile mameibatrane. Ea e de „vina” ca s-a nascut acest roman, ca s-a nascut un tinut de poveste care inseamna o alta Transilvanie decat cea prea mult stiuta, de deal-vale, deal-vale... Alte mitologii, alte sensuri ale vietii, alta viziune asupra dragostei si a mortii, asupra relatiilor dintre barbat si femeie, o alta raportare la diavol si la Dumnezeu... N-am inventat aproape niciun personaj (in afara de Margolili, dar a existat si pentru ea un model), iar intamplarile sunt, in marea lor majoritate, reale... (Radu Tuculescu)
 

RECENZII