Povesti despre Cluj X - Tudor Salagean

Iata ca s-au publicat 10 volume si s-au implinit 11 ani de „Povesti despre Cluj”. Cum trece timpul! Trecem si noi, dar dragul nostru Cluj ramane la fel de frumos in evolutia lui. Chiar daca acest fenomen are uneori rezultate mai bune, iar alteori mai putin bune. Noi iubim orasul, orice ar fi. Am descoperit in acesti 11 ani oameni faini, care stiu extrem de multe despre Cluj. E important ca povestile lor sa ramana scrise, sa nu se piarda. Am vazut, de asemenea, oameni care sorbeau cu pasiune informatiile primite. Le multumesc celor inimosi care au scris in toate volumele noastre, precum si celor nu mai putin inimosi care le-au cumparat si citit. Sunt mandru ca Asociatia „Vechiul Cluj” a lasat ceva palpabil si frumos in urma. Totusi, purtati de valul povestilor, as vrea sa nu uitam un lucru: Clujul e al locuitorilor sai, indiferent de locul si data nasterii. Ce ar fi el fara ei? (SEBASTIAN IACOB MOGA)

Nu trebuie sa uitam niciodata cum se statea la coada la „Miorita” pentru lapte, paine, unt, la Alimentara pentru zahar, ulei, faina de malai, la macelariile cu carlige goale, in speranta ca „se aduce” carne, la produse „de lux”: lamai, portocale, banane, cafea. O mentiune speciala merita, totusi, hartia... igienica! Si asta se vindea „rationalizat”. Sa ne amintim si de listele de asteptare pentru achizitionarea de autoturisme, masini de spalat si televizoare color, de cozile la PECO (cand „se baga” benzina), de circulatia in „duminicile pare” si „duminicile impare” si de  intreruperea circulatiei in iernile grele... Si cum se traia cu intreruperi la energia electrica, cum se rationalizau gazul natural sau apa. Cum inghetau oamenii in statii asteptand troleibuzele de Manastur. Autobuzele de Zorilor veneau din an in Pasti. Dar nu contau toate astea! Bine ca eram (!?) respectati in lume (unde numai paserile cerului si anumiti cetateni merituosi ajungeau) si mai aveam si t-spe tone de otel pe cap de locuitor. (VICTOR-EUGEN SALCA)

Istoricii sunt, in general, interesati de procesele de vrajitorie incheiate cu condamnarea si executarea acuzatelor (sau acuzatilor, in destul de rarele cazuri in care suspiciunile vizau barbati), acestea oferindu-le ocazia de a sublinia realitatile dintr-o epoca marcata de nedreptati reale si evidente. Trebuie sa stim insa ca nu toate procesele de vrajitorie au fost judecate de magistrati insetati de sange. Un astfel de caz a avut loc in luna martie 1612, cand cei doi judecatori ai orasului, Gergely Bonczidai si Peter Filstich, nu au luat, de fapt, in considerare acuzatiile de vrajitorie formulate impotriva a doua femei, in imprejurari care ridicau numeroase si justificate semne de intrebare. [...] Paratele au fost arestate si incarcerate in inchisoarea orasului, fiind acuzate ca ar fi folosit vin, galbenusuri de ou si lapte stors din san cu intentia de a-l vraji pe Mihály Cziszmasia, caruia i-ar fi provocat o boala grava. (TUDOR SALAGEAN)
 

RECENZII