Porturile Lunei - Oana Neda

Oana Neda alege sa nu pastreze secrete, ci sa trateze, prin transfuzie, anxietatea si depresia. Povestit pe unde radiofonice, romanul Porturile Lunei expune probleme familiale, legate de abuz, atasament, comportament adictiv, izolare si respingere, venind cu rezolvari, in ton crescendo, intru eliberarea sufletelor. Exista un ocrotitor pentru fiecare; cel al Lunei e marin, turcoaz si, de peste tot, „isi aprinde o tigara si zambeste cu toti cei saptesprezece pistrui”.

OANA NEDA: „M-am nascut in 1973, in Barlad. Lipsa retelelor de socializare si tihna oraselului plin de copaci batrani au facut ca cititul sa devina repede placerea majora a unei fete care isi ascundea timiditatea sub comportamentul baietos si renuntase la codite in favoarea genunchilor zdreliti.

Partea interesanta e ca m-am apucat a repovesti ceea ce citeam, iar ai mei – auditoriu fidel – au inceput a capata migrene in fata noilor aventuri ale lui D’Artagnan ori Ali Baba. «Scrie, mai fata!», mi-au zis si mama si tata si profu’ de romana.

Eu m-am gandit ca e un sfat bun; iar prin 1991, cand am terminat Facultatea de Drept, am inceput a tese povestile oamenilor carora le eram avocat. Cum instanta nu e chiar tot timpul iubitoare de literatura, m-am gandit sa ii anunt si pe altii despre coplesitorul meu talent. Asa s-a facut ca intamplarile zilnice au ajuns in LiterNautica ori Literomania, apoi, gratie blamatelor retele de socializare, sub ochii cunoscutilor si prietenilor. 

Porturile Lunei s-a nascut in urma unui pariu cu mine insami si a unui termen innebunitor de scurt pe care il aveam la dispozitie. Doina Rusti a zis ca e in primele opt manuscrise dintre cele (deloc putine) care ii ajunsesera sub ochi.

Eu am gandit ca e bine sa scrii dintr-o rasuflare, ca e ca si cum ai sta cu un prieten, la o cafea, povestind ce ti s-a intamplat peste zi.”

RECENZII