Pocainta in antichitatea tarzie. Asceza la parintii rasariteni si organizarea vietii crestine (cca 400 - 650 d. Hr.) - Alexis Torrance

 

Una dintre marile frumuseti ale Ortodoxiei este ca „glasul celui ce striga in pustie” nu a tacut niciodata: este un glas care a staruit, o neincetata chemare la pocainta profunda, traita, pusa in lucrare de parintii si maicile noastre in Hristos de-a lungul veacurilor. Pentru teologia ortodoxa nu exista o reconciliere sau iertare autentica in afara comuniunii cu persoana lui Iisus Hristos. Pocainta este atat prima porunca a lui Hristos („Pocaiti-va ca s-a apropiat Imparatia cerurilor!”), cat si primul Sau dar pentru noi, de vreme ce taria pentru implinirea poruncilor Sale ne este in cele din urma daruita de El. Doar cand vom constientiza faptul ca pocainta este un dar, si nu o porunca impovaratoare, vom intelege cum sfintii monahi ai Bisericii in special puteau vorbi cu atata bucurie si ravna despre tema pocaintei. Ei chiar au trait-o si au inteles ca acest dar al pocaintei include nu doar simpla pocainta pentru propriile greseli, ci rugaciune de cainta pentru aproapele lor si pentru lumea intreaga. Aceasta este pocainta dupa modelul Hristos (tema dezvoltata pe larg in acest studiu), o intrare in taina Patimirii voluntare a lui Hristos pentru mantuirea tuturor. 
Alexis Torrance