Planeta-Femeie - Valentin Iacob

Din paradigma suprarealista, Valentin Iacob retine, mai ales, credinta in forta dominatoare a visului si jocul gandirii pe deplin libere care cauta o logica a lucrurilor de dincolo de aceasta lume. La rigoare, textele lui Valentin Iacob sunt in descendenta primei opere a suprarealismului, Campurile magnetice, scrisa de André Breton si Philippe Soupault, in 1921, a viziunii lui Aragon din Un val de vise, dar, mai cu seama, a ideilor din Al doilea Manifest al suprarealismului […]. Daca in poezia noastra de azi se regaseste o paradigma suprarealista bine constituita, in timp, prin Urmuz, Geo Bogza, Gellu Naum, Gherasim Luca, C. Tonegaru, Sasa Pana, Ilarie Voronca, D. Trost, Virgil Teodorescu, Geo Dumitrescu, Virgil Carianopol, in proza contemporana asociata stilistic si tematic suprarealismului, Planeta-Femeie e printre putinele repere importante.

Ioan Holban

Primit, la debut, cu bratele deschise de critica de intampinare (Alexandru Cistelecan, Dumitru Chioaru, Sorin Preda, Nicolae Prelipceanu, Iulian Boldea, Alex Stefanescu), rasfatat de precursori ilustri (Ana Blandiana, Cezar Baltag, Doina Uricariu) si adoptat fara rezerve de colegii de generatie (Traian T. Cosovei, Marian Draghici, Horia Garbea, Daniel Banulescu, Ioan Es. Pop, Ioan Grosan etc.), plasat in ultimii ani intr-un nedrept con de umbra de critica mai tanara, ajunsa la putere in revistele literare-fanion, poetul-matematician si matematicianul-poet Valentin Iacob revine in forta, cu un roman de-o imaginatie debordanta, prelucrand in chip original o tema universala – „mitul calatorului”, cu o scriere ce-l plaseaza, afirm cu profunda convingere, in proximitatea lui Saint-Exupéry si Calvino. Avem de-a face cu o opera demna de raftul intai al literaturii romane contemporane.

George Volceanov

RECENZII