Pisanii de azi si de demult - Grigore Ilisei

Am reunit in paginile acestei carti cele mai multe dintre scrierile mele despre biserica, credinta, credinciosi, preoti si mireni. Unele s-au difuzat la Radio Iasi vreme de mai bine de trei lustri, pana prin 2007, cand nu mi s-a mai ingaduit vorbirea de la microfonul acestui post de radio, pe care l-am slujit timp de mai bine de 40 de ani. Insemnarile, cele dintai, dateaza inca din primele luni ale anului 1990. Erau intitulate „Miniaturi” si luau drumul eterului duminica dupa amiaza. Din 1997 pana azi semnez saptamanal in ziarul iesean „Evenimentul” rubrica „Fotograme”, in chenarul careia s-au regasit destule dintre textele adunate acum in „Pisanii…”. In anii 2000 am deschis o colaborare si cu „Ziarul Lumina”, din perioada sa ieseana, cu niste tablete despre privelisti si chipuri ale universului religios ortodox romanesc. Sirul acestora s-a intrerupt dupa vreo doi ani si a fost reluat anul trecut cu redactia bucuresteana a aceleiasi gazete. Frecventa este bilunara si se tipareste sub genericul „Pisanii de azi si de demult”, pe care l-am dat si cartii. Slovele acestor insemnari sunt, intr-adevar, sapate in sufletul meu cam in acelasi fel in care mesterul daltuieste o pisanie in piatra ca sa dainuie. Intentia semnatarului lor este sa marturiseasca o legatura adanca si de nedezlegat cu aceasta lume a credintei, in care am deschis ochii. Tatal meu, preotul Ilie Ilisei, pe care-l evoc in paginile cartii, m-a dus de mic in coltul de rasarit al caselor parohiale pe unde am vietuit si m-a facut partas bucuriei fara egal a rugaciunii. Cand am crescut, am rostit „Crezul” in biserica. Am fost si palimar la nevoie si am luat parte cu ai mei la grijirea bisericii, caci nu prea existau destui bani sa platim un slujbas pentru aceasta. M-am numarat nu o data printre purtatorii de caldarusa cu aghiazma si am strigat, alaturi de alti copii din cartier, din toti rarunchii: „Kiiraaaleeesaaa!”, vestind sosirea parintelui cu Ajunul. Cand se repara biserica din Falticenii Vechi, al carei paroh era tata, lucrari ce se petreceau anevoie, ca nu erau destule resurse, ma inhamam la treaba impreuna cu parintii, rudeniile si credinciosii din parohie. Parintele meu, desi poate si-ar fi dorit in sinea lui sa-l urmez la altar, m-a lasat sa-mi ascult chemarea, sa ma indeletnicesc cu lucrarea cuvantului. Nu m-am rupt de acel mediu al bisericii si credintei, pentru ca am fost mereu preocupat sa impodobesc vorbirea si scrierea mea cu miresmele sacralitatii. Am scris si in acele vremi mastere despre manastiri si slujitorii lor, am poposit la chinovii sa ma rog si sa slefuiesc verbul si m-am simtit fericit ca proza mea cuprindea in textura sa ceva din aroma limbii vechilor cazanii. Indata ce tara s-a slobozit de obida stapanirii ateiste, chiar din primele clipe, am avut norocul sa pot face cate ceva, dupa puterile mele, ca in audiovizualul iesean lucrurile sa se randuiasca potrivit celor ale firii. Povestesc intr-o bucata dinlauntrul cartii despre neuitatul colind de Craciun, din 24 decembrie 1989. Atunci, de dimineata, a rasunat in mica incapere de crainic a Cabinei 1 a Radioului Iasi, in care ma inzidisem de cateva zile, muzica sublima a celor „Trei Crai de la Rasarit”. Cantarea sfanta rasuna pentru prima oara la Radio Iasi si vocea de clopot a parintelui Roata metamorfozase miraculos spatiul acela stramt intr-o imensa catedrala, mare cat nesfarsirea eterului. Il primisem pe parintele in acel lacas ca si cum ar fi pasit acolo Insusi Iisus Hristos. La inceputul anului 1990 mi-a fost data sansa sa traiesc si emotia, ce-a luat chipul curat al lacrimei, a transmisei directe, ce continua si azi, a slujbei de la Mitropolia Moldovei. Reusisem destul de repede, in pofida dificultatilor tehnice cu care ne confruntam, sa reiau, dupa aproape jumatate de secol, transmisiile radiofonice de la Catedrala, difuzate pentru intaia oara de Postul de Radio Moldova in 2 noiembrie 1941, exact din acelasi edificiu de pe strada Lascar Catargiu. In acea duminica istorica inaintea privirilor mele prinsese contur figura parintelui meu, care parca pogorase din cerul unde urcase in iarna anului 1985. Tot in primele luni ale lui 1990 au debutat emisiunile de morala crestina ale Radioului Iasi, pe care le realiza Lucian Teodosiu. Inlauntrul lor am introdus atunci un amplu interviu cu arhimandritul Ilie Cleopa, inclus apoi in volumul Oleaca de taifas, aparut la Editura „Polirom” in 1998. In 1991 si 1992 am realizat, in regia admirabilului roman basarabean Victor Bucataru, filmul documentar „La izvoare”, dedicat manastirilor din Moldova si Basarabia, produs de Studioul de Filme al TeleRadio Moldova de la Chisinau. Filmul a fost prezentat de TVR1, TVR Iasi, TVRM si s-a proiectat intr-o gala la Biblioteca Romana de la Paris in 1994. In 1992 i-am luat, la Manastirea Varatec, un interviu arhimandritului Bartolomeu Anania, transmis la „Convorbiri de du-minica”, pe TVR1. Acest moment a marcat inceputul unei serii lungi de emisiuni de televiziune inspirate din viata Bisericii si oamenilor ei, preocupare de ac-tualitate si azi pentru mine. Aceste abordari de la radio si televiziune, la care am facut referire, si-au aflat pandant in pagini scrise, ce adaugau acele deslusiri, pe care, poate, nu izbutisem sa le aduc la lumina prin vorba in eter si prin imaginile de televiziune. Acum aceste osteneli de la masa de lucru sunt stranse intre coperti de carte. E cu putinta astfel a se vedea imaginea intregului si se alcatuieste un florilegiu ce-l inchin reverentios tuturor fauritorilor acestor comori fara de moarte.
G. I.