Pierdut in Dublin, pe Insula de Smarald - Dan-Silviu Boerescu

Irlanda se bate mereu cu Sardinia, Corfu sau Ischia pentru titlul neoficial de adevarata Insula de Smarald a Europei. Si castiga adeseori la scor de neprezentare! Ca sa intelegi de ce se intampla asta este de ajuns sa faci o calatorie vara prin tara si sa innebunesti efectiv de atata verde, care, pornind de la trifoiul (shamrock) Sfantului Patrick, va fi inspirat drapelul national si tricourile echipelor de aici. Dupa cum e de ajuns sa zabovesti o zi si o noapte in Dublin, in zona Temple Bar, unde o pinta de bere buna nu se pune niciodata, dupa cum nu se pune nici a doua, nici a treia… niciuna pana la urma! Evident, la final o sa vezi stele verzi prelingandu-se pe peretii de caramida ai pub-urilor cochete, supraaglomerate si totusi incredibil de pasnice. De la verdele de smarald al vegetatiei rurale impecabil ingrijite, fie ca e vorba de peluza din fata casei sau de pasunea pe care pasc linistite vacutele din rasa Dexter (de doua ori mai mici decat masivele Hereford si abia atingand o treime din dimensiunile unei Holstein), se poate sari oricand la patina verzulie a unei statui reprezentandu-l pe scriitorul James Joyce… si rezultatul va fi acelasi, cel putin la o prima si euforica vedere: o tara frumoasa si curata in care nimic nu e lasat la voia intamplarii, care s-a transformat enorm in ultimele decenii fara sa-si piarda sau denatureze specificul, destinul, individualitatea.

De la acei vikingi fiorosi si obiceiurile lor aiuritoare ajungi peste un mileniu la Global City, trecand peste prabusirea Coloanei lui Nelson, afland lucruri incredibile despre James Joyce si alti Dubliners, intrebandu-te ce facea Dracula la Trinity College sau incercand sa afli cine se catara cu Bono si The Edge in Joshua Tree!? Sinéad OʼConnor? Dupa partide de gaelic football sau de hurling, o portie de fish and chips cu o bere neagra alaturi si, poate, mai tarziu, o Irish Coffee, poate sa insemne ca trebuie sa ramai de veghe-n Temple Bar…

RECENZII