Pescarul nimicului - Simona Poclid

In fiece colt al firii, exista o sete de toate apele lumii, de toate posibilitatile si visele prinse-n roua, de toate ferestrele care se pot deschide; si o foame de tot pamantul, cu trupurile lui verzi, culcandu-se sub talpa noastra, cu ochii intorsi pe dos, de care se indragostesc radacinile copacilor. Nu poti musca frumusetea lumii, nici nu o poti sorbi, dar, intr-o oarecare zi, iti dai seama ca intre tine si lume nu exista nicio distanta. Nu detii Cuvantul, caci acesta este al tuturor. Cand trece pe la tine, il prinzi de oase, il intemnitezi in ochi, pe buze si-n maini. Te prefaci intr-un mormant si scrii. La inceputuri, multa lume poate trece pe langa amintirea ta, din curiozitate ori din greseala. Esti mai frumos ca oricand. Din pieptul pamant se pot adapa toate florile. Cerneala cu care scrii nu se duce sub nicio ploaie. Nu ti-a ramas mai nimic. Doar scrisul. In orice punct al existentei, tot ce poti spune despre tine este ca scrii. Chiar daca nu te aude nimeni.